FOTO Pictoriţa care îşi trimite elevii la Olimpiada Naţională: „La Arte, lucrăm şi cu partea logică a creierului, şi cu cea care ţine de imaginaţie“
0
Laura Popov (35 de ani) este pictor şi profesor de istoria artei şi pictură la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi. Este unul dintre cei mai tineri şi mai talentaţi dascăli de la liceele de artă din ţară, fiind pregătită de nume sonore din arta românească, precum pictorul David Sava şi graficianul Ioan Teodor. Deşi este de doar câţiva ani în învăţământ, a participat cu elevii săi la Olimpiada Naţională de Istorie a Artei.
Laura Popov (35 de ani) şi-a început cariera de dascăl în 2004, ca profesor de desen la Liceul „Emil Racoviţă“ din Galaţi, predând în paralel şi la Liceul CFR. Şansa ei a fost să-şi reîntâlnească unul dintre mentorii de când era ea însăşi elevă de liceu, pe graficianul Ioan Tudor, care i-a făcut propunerea de a le preda istoria artei şi pictură elevilor la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“, unde şi ea a studiat.
Din 2009, când a devenit profesoară aici, a reuşit să puncteze la Olimpiada de Istoria Artei cu câţiva dintre elevii săi, mergând pe un principiu simplu: „Cei care mă învaţă în fiecare zi sunt copiii. Niciun copil nu este la fel, iar asta este o experienţă de viaţă în sine. E nevoie să-ţi adaptezi discursul şi metodele de predare în funcţie de fiecare copil. Copiii de la Arte sunt mai sensibili, văd lucrurile mult mai profund. Noi aici lucrăm cu ambele emisfere cerebrale: şi cu partea logică, dar şi cu cea care ţine de imaginaţie şi creativitate. Ce contează este ceea ce mută pensula din loc. Poate fi doar un cuvânt sau un zâmbet al profesorului“, ne descrie profesoara cum vede lucrul cu elevii săi la clasă.
De pildă, Laura ştie că elevilor de la clasa a IV-a trebuie să le dai informaţia scurtă şi clară, iar dacă ea poate veni sub forma unei poveşti este şi mai bine. Artista crede că dascălii sunt atacaţi de multe ori pe nedrept de cei din afara sistemului, care trăiesc cu impresia greşită că profesorii nu fac, în general, mai nimic şi mai iau şi bani de la părinţii elevilor pentru a-i medita. Cu modestie, Laura ne spune că încă mai are de şlefuit la discursul său, dar îi plac poveştile şi aşa a ales să fie şi profesor de istoria artei. Deşi are doar 35 de ani, pictoriţa a văzut deja ce înseamnă toate etapele artei, de la un desen de şase ore la unul de douăsprezece ore.
„Dacă mama făcea plăcinte, desenam în făină“
Laura Popov este întâi de toate pictor , iar pasiunea pentru desen şi pictură o are de când se ştie. „Dacă mama îmi citea, eu îi desenam fiecare pagină. Dacă făcea plăcinte, desenam în făină, dacă eram la bunica, desenam în praful de pe uliţa satului“, ne povesteşte Laura cum a început totul. Un rol important în ceea ce avea să devină ulterior artista l-a avut învăţătoarea de la clasele I-IV, care a realizat imediat ce talent are în faţă şi a provocat-o într-o manieră neconvenţională. De fiecare dată, îi spunea micuţei că nu ea a făcut desenele sau picturile pe care i le aducea. Copilul trebuia astfel să demonstreze că este autorul lucrărilor şi se autodepăşea mereu, realizând picturi sau desene din ce în ce mai reuşite. Această provocare continuă i-a stârnit şi mai mult pasiunea şi a motivat-o să devină mai bună.
Încă din gimnaziu a lucrat cu artişti români de marcă, cum este pictoriţa Jana Andreescu. A urmat Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi, unde paşii i-au fost ghidaţi de alţi artişti renumiţi, precum pictorul David Sava şi graficianul Ioan Teodor. Laura a fost un copil emotiv, pe care o privire dură îl putea dărâma. După ce a ajuns pe băncile Liceului de Arte din Galaţi, s-a simţit în sfârşit în mediul ei. Artista este o tânără atipică pentru generaţia ei, dovadă că a descoperit discoteca după vârsta de 30 de ani. Sâmbăta şi duminica, Laura era la şcoală, unde lucra alături de colegi şi se pierdea în poveştile spuse de profesorul Ioan Tudor despre istorie, literatură şi pictură.
A urmat Facultatea de Arte Plastice din Iaşi, unde este o aventură doar să fii admis, în condiţiile în care în fiecare an sunt scoase la concurs doar câteva locuri, iar concurenţa este acerbă. Laura recunoaşte că a avut un şoc, pentru că a trecut de la un stil cald de a picta şi desena la pictură abstractă. „Mă întrebam atunci unde este studiul, unde este forma? La facultate se căuta impulsul, momentul, hazardul. Acolo se punea în valoare un concept numit «pictura în acţiune». La examene îmi alocam doar câteva ore, pentru că nu îmi trebuia mai mult“, ne povesteşte Laura ce a însemnat pentru ea facultatea.
Secretul respiraţiei în pictură
Tânăra Laura Popov nu are, deocamdată, un spaţiu unde să lucreze, o problemă cu care se confruntă mulţi artişti în prezent. „Unde îmi găsesc un loc, acolo lucrez“, ne explică pictoriţa inconvenientul căruia trebuie să îi facă faţă. A avut până acum o expoziţie personală şi mai multe expoziţii de grup, iar în acest an şi-a propus să îşi caute un spaţiu penru a-şi deschide un atelier personal. Chiar dacă este la vârsta la care alţi artişti se preocupă doar de propriile creaţii, Laura ne dezvăluie că şi-a investit bună parte din timp şi atenţie profesiei de dascăl.
„Să fii profesor la Liceul de Arte implică o mare responsabilitate. Am avut în spate nişte mentori pentru care cuvintele sunt prea sărace pentru a-i descrie şi asta mă obligă“, ne declară cu emoţie tânăra. Puţini ştiu că în pictură este importantă măiestria mâinii, dar şi respiraţia, secrete pe care le-a învăţat de la dascălii săi şi pe care le transmite acum elevilor. Când desenează, copiii Laurei au spatele drept, la 90 de grade, iar după ce inspiră, se opresc şi măsoară din privire ceea ce vor creiona pe hârtie, pentru a stabili proporţiile. Dacă respiră, micuţilor începe să le tremure mâna, iar ceea ce trebuie să deseneze nu va mai ieşi cu niciun chip. „Dacă nu-ţi controlezi respiraţia, îţi tremură mâna şi îţi pierzi atenţia. Atât de importantă este respiraţia“, ne explică artista. Practic, dacă un copil începe să deseneze moleşit, aşa va ieşi şi lucrarea lui.
Este doar prima etapă, pentru că Laura îşi învaţă elevii să deseneze sau să picteze cu stare. O lucrare care nu-i transmite privitorului o emoţie nu reprezintă cu adevărat o operă de artă, crede dascălul. Şi nici asta nu e de ajuns pentru pictoriţa care investeşte atât de mult în elevii săi. Tot ceea ce le predă curge ca o poveste, pe care ţi-o aminteşti oricând, fără efort. Micuţii învaţă cum să amestece culorile pe paletă şi cum să dea viaţă din penel şi unei frunze.
Se încarcă comentariile...
