Festivalul „Zilele Basarabiei” aduce o mulţime de evenimente importante la Galaţi. Programul manifestării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul este organizat de Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni „Ştefan cel Mare şi Sfânt” (CSBB) din cadrul Ligii Studenţilor din Universitatea Dunărea de Jos Galaţi şi este dedicat, anul acesta, celebrării celor 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentele se vor derula până duminică, inclusiv.

Festivalul „Zilele Basarabiei”, care se desfăşoară până pe 31 martie şi se află la cea de-a XVIII-a ediţie, cuprinde la ediţia din acest an mai multe activităţi specifice printre care un târg de carte, o prezentare de bucate tradiţionale pentru spaţiul dintre Prut şi Nistru, dar şi un concert Guess Who, informează preşedintele Ligii Studenţilor Galaţi, Sergiu Bodlev.

Festivalul este organizat de Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni „Ştefan cel Mare şi Sfânt” (CSBB) din cadrul Ligii Studenţilor din Universitatea Dunărea de Jos Galaţi şi este dedicat, anul acesta, celebrării celor 101 ani de la Unirea Basarabiei cu România, fiind puse în valoare cele mai importante aspecte ale culturii româneşti, cuprinse în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Startul festivalului a fost dat în incinta Muzeului de Istorie Galaţi, secţia Lapidarium, după care a fost deschis Târgul de carte „Depozit al inteligenţei”, în cadrul Corpului D, din Campusul Ştiinţei al universităţii gălăţene, la care au fost invitate mai multe edituri din ţară.

Joi, va avea loc o dezbatere pe tema „Basarabia între graniţele ignoranţei şi apatiei sociale”, care are ca scop identificarea motivelor şi a eventualelor soluţii pentru remedierea nedreptăţii istorice, care persistă şi în ziua de azi. La dezbatere au fost invitaţi membri ai Parlamentului României, membri ai comunităţii academice gălăţene şi rectorul Universităţii B.P. Haşdeu din Cahul, Republica Moldova.

Sâmbătă, între orele 10.00-13.00, între Căminele D şi H, din cadrul Campusului Studenţesc „Al. I. Cuza”, va avea loc tradiţionalul eveniment „Basarabia Culinară”, în cadrul căruia voluntarii CSBB vor prepara bucate specifice Moldovei.

Duminică, sfârşitul festivalului va fi marcat printr-un concert ce va avea loc între Căminele D şi H, din Campusul Studenţesc „Al. I. Cuza”, începând cu ora 19.00, cu invitat special Guess Who.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite