După doi ani de chichiţe avocăţeşti, procesul celei mai tinere proxenete din România va fi în sfârşit judecat
0Curtea de Galaţi a stabilit pe 3 aprilie ca Judecătoria Galaţi să judece procesul în care a fost pusă sub acuzare Simona Alexandru Ulmaru (14 ani la data faptelor), care racola minore pentru practicarea prostituţiei.
Minora i-a uimit şi pe anchetatori după ce aceştia au descoperit că fata a convins mai mulţi bărbaţi să îi pună apartamentele la dispoziţie pentru practicarea celei mai vechi meserii din lume.
Curtea de Apel Galaţi a decis pe 3 aprilie ca procesul să fie judecat de Judecătoria Galaţi, după ce instanţa pasase procesul la Tribunal, lucru pe care l-a făcut ulterior şi instanţa superioară.
Curtea de Apel Galaţi a pus astfel capăt unui ping pong legal care s-a întins pe nu mai puţin de 2 ani între Tribunalul Galaţi şi Judecătorie, care îşi declinaseră succes competenţa una în favoarea celeilalte.
Elevă în clasa a VII-a la data faptelor, Simona Alexandru Ulmaru (14 ani) ducea o viaţă modestă alături de mama ei, care o creştea într-o casă închiriată de la Primăria Galaţi. Cum perspectiva ca lucrurile să se schimbe nu era prea bună, Simona s-a gândit să îşi atragă colegele de şcoală în practicarea prostituţiei.
Ulterior, în ”afacere” s-a implicat şi Petrică Stan, un individ certat cu legea, dat în urmărire internaţională prin Interpol. Cei doi şi-au însuşit banii proveniţi din prostituţie, dar lucrurile nu s-au oprit aici.
O a treia persoană, Vasile Seserman, le-a pus la dispoziţie propriul apartament, astfel încât fetele să îşi vadă de treabă fără să fie deranjate. În perioada octombrie 2012-februarie 2013, Mihaela Jugănaru a decis să se implice în „afacere”, racolând alte trei minore şi înlesnindu-le practicarea prostituţiei.
Proxeneţii au schimbat apartamentul, astfel că pe filieră a intrat o nouă persoană, Ion Zorilă, care şi-a pus şi el locuinţa la bătaie, contra, evident, unui procent din banii încasaţi din prostituţie.
Procurorii au pus sechestru pe banii proveniţi din practicarea prostituţiei, dar şi pe un autoturism, marca BMW, ce aparţin celor şase persoane împlicate în afacerea de proxenetism. Aproape toţi cei implicaţi au negat că ar avea de-a face cu reţeaua de proxenetism, dar declaraţiile minorelor racolate i-au dat de gol.
Procesul a ajuns pe masa judecătorilor de la Judecătoria Galaţi în urmă cu mai bine de doi ani, iar în tot acest timp nu s-a făcut aproape nimic în dosar.