Cum ne spun primele 11 zile din 2017 dacă o să ne meargă bine sau rău tot anul. De ce este important să planificăm totul la timpul prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma mai multor studii ştiinţifice, s-a descoperit că primele 11 zile ale anului sunt definitorii pentru lucrurile bune sau rele de care va avea parte o persoană. Dacă aceasta va reuşi să renunţe la vechile duşmănii şi în general la gândurile negative şi va reuşi să se concentreze pe ceea ce îşi propune să facă în noul an, şansele ca proiectele să se realizeze tind către maxim.

Puţini dintre noi ştiu că trecerea într-un nou an are şi o semnificaţie psihologică subtilă. Dacă am trecut în noul an cu o tensiune mentală acumulată din 2016, aceasta se va menţine şi chiar va creşte în următoarea perioadă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul emoţiilor negative, care vor continua să afecteze viaţa celui în cauză, dacă nu va reuşi să conştientizeze că este necesar să se detaşeze de acestea şi să înceapă  noul an cu o stare emoţională pozitivă.

”Este vorba până la urmă de o restartare mentală şi emoţională. Este important de ştiut că noul an trebuie întotdeuna început cu o frecvenţă nouă, pozitivă. Fiecare va aborda începutul de an cum consideră de cuviinţă, însă acest mod de gândire este până la urmă o programare neurolingvistică a minţii subconştiente, ale cărei efecte benefice se vor vedea pe tot parcursul anului”, explică psihologul Stelian Chivu.

S-au efectuat mai multe studii ştiinţifice, care arată că primele 11 zile din an influenţează decisiv modul în care vor decurge lucrurile pentru fiecare dintre noi în anul care începe. Prin urmare, dacă ai fost jignit de cineva, cea mai bună atitudine pe care o poţi avea este iertarea, iar dacă poţi iubi pe cineva, fă-o, pentru că dincolo de starea emoţională pozitivă pe care o vei avea, rezultatele în acel an nu vor întârzia să apară.

Este ca şi cum te afli într-un sens giratoriu cu foarte multe ieşiri, însă tu ştii deja în ce direcţie vei merge. Nu este o perspectivă utopică, ci una cât se poate de reală, dovedită ştiinţific, dar întotdeuna va depinde de fiecare dintre noi dacă vom alege această cale sau vom opta pentru una mai complicată, despre care credem că ni se potriveşte la acel moment.

”Nu totul se poate realiza de la prima încercare”

Primele 11 zile din an reprezintă practic o planificare mentală şi emoţională pentru următoarea perioadă. Ca la orice construcţie, fundaţia este baza, fără de care totul se va nărui. Dacă vom intra în noul an plini de resentimente faţă de anumite persoane în special şi viaţă în general, nu vom face altceva decât să perpetuăm o stare ce nu ne-a adus nimic bun până acum, ba chiar există şanse serioase să o şi amplificăm în 2017.

”Este important să gândim pozitiv, să planificăm ceea ce dorim să realizăm în noul an şi să acţionăm, fiind în egală măsură realişti cu privire la obiectivele noastre.  Dacă o parte din aceste obiective nu s-au realizat, nu disperăm, ci avem răbdare cu noi înşine, conştienţi de faptul că nu totul se poate realiza de la prima încercare”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Când programăm un obiectiv pentru anul în curs, este esenţial să realizăm acest lucru la timpul prezent, să îl repetăm constant, iar acesta să fie încărcat cu emoţie şi vizualizare. Fără aceste ”ingrediente”, este puţin probabil ca obiectivul să se realizeze.

Un alt aspect important este să ne cunoaştem foarte bine la nivel emoţional şi mental. Dacă aveţi dificultăţi în acest sens, cel mai bine este să apelaţi la un specialist. Şi asta pentru că există diferite aspecte, pe care fiecare dintre noi le abordează în mod diferit. De pildă, sunt persoane pentru care stabilirea unor termene clare pentru realizarea obiectivelor reprezintă o motivaţie suplimentară. Pe de altă parte, există persoane care se stresează foarte mult doar la gândul că trebuie să facă ceva până la o anumită dată, iar trecerea termenului nu face altceva decât să le slăbească încrederea în forţele proprii.

”2017 este un an în care se recomandă curăţenia în gânduri, aşa cum se întâmplă cu corpul fizic când facem duş. Noul an aduce cu el şi o creştere a conştientizării, pentru cei care vor alege să facă acest lucru, ceea ce înseamnă că multe din vechile prietenii se vor destrăma, dar se vor lega altele noi, conform noii gândiri pe care cei în cauză o vor avea. Anul 2017 va fi şi un an al contrastelor din punct de vedere psihologic, iar primele 11 zile vor fi esenţiale pentru determinarea direcţiei pe care o vom alege. De pildă, dacă îţi propui ca în noul an să ai în primul rând sănătate, există mari şanse ca acest lucru să se întâmple. Dacă, dimpotrivă, intri în noul an cu gândul că te vei îmbolnăvi, ai tot atâtea şanse ca acest lucru să se realizeze”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite