Cum erau îmblânzite animalele în antichitate. Secretele plantelor folosite pentru narcotizarea sălbăticiunilor

Dresorii folosesc substanţe narcotice pentru a se feri de reacţiile agresive ale animalelor Foto: Adevărul

Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au folosit de plante pentru a îmblânzi fiarele sălbatice, astfel încât să poată trăi şi vâna în zonele unde intrau în contact cu acestea. Metodele au fost rafinate şi sunt folosite şi în prezent, în special de îmblânzitorii de animale din circuri, pentru a se feri de reacţiile imprevizibile ale sălbăticiunilor.

În antichitate, vrăjitorii au deprins anumite metode prin care îmblânzeau fiarele sălbatice, folosindu-se de plante cu efect narcotic sau aromatic. Acestea modificau comportamentul animalelor, făcându-le neagresive, prin acţiunea asupra sistemului lor nervos, a scris Mihaela Opriş în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”, apărută la editura Albatros în 1990.

Vrăjitorii se foloseau de tot soiul de mici trucuri, ce implicau folosirea plantelor, pentru a-şi spori puterea şi influenţa în comunităţile din care făceau parte. De pildă, unii dintre aceştia ascundeau în sandale sau între degetele de la picioare frunze de cătuşnică sau odolean, care, prin mirosul lor, atrăgeau pisicile şi câinii, consemnează Mihaela Opriş în cartea sa.

Se ajungea astfel ca vrăjitorii să fie însoţiţi în drumurile lor de tot soiul de animale, într-o procesiune extrem de bizară, dar care avea darul de a creşte faima acestora, se menţionează în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Scriitorul grec Pausanias scria în cartea ”Descrierea Eladei”, în secolul al II-lea înaintea erei noastre, despre faptul că vânătorii îmbrăcau cămăşi impregnate cu sucuri din plante, de obicei odolean, care excitau vânatul, astfel că lupii şi vulpile erau atrase de aceste coktailuri din plante. Se pare că acesta era şi secretul taumaturgilor, care atrăgeau lei şi tigri în jurul lor, fără ca sălbăticiunile să le facă vreun rău.

Şi o parte dintre creştini cunoşteau aceste practici şi se foloseau de ele când viaţa le era pusă în pericol. De pildă, atunci când romanii îi aruncau la lei, pentru a hrăni pofta de sânge a maselor, creştinii se ungeau cu plante numai de ei ştiute, iar mirosul îi ferea de lei, obţinând astfel graţierea, dezvăluie în cartea sa Mihaela Opriş.

Pomezi care ţin la distanţă reptilele şi animalele sălbatice

Din scrierile care s-au păstrat din acele vremuri, creştinii se foloseau de extracte de nard şi coazăz, dar şi de uleiuri parfumate. Animalele erau îmbătate pur şi simplu de mirosurile extrem de pătrunzătoare şi menţineau distanţa faţă de cei care se ungeau cu astfel de odorante, se consemnează în lucrarea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

Şi amerindienii mexicani aveau propria metodă de a ţine la respect fiarele sălbatice. Aceştia se ungeau pe corp cu o pomadă atât de puternică, încât nici carnivorele şi nici reptilele care populau jungla în acele vremuri nu îndrăzneau să se apropie de ei, menţionează Mihaela Opriş.

Acelaşi lucru îl făceau şi membrii unor triburi africane, însă pentru a se apăra de înţepăturile muştei tse-tse, ca şi pescarii din comunităţile lacustre pentru a alunga ţânţarii, se descriu aceste practici în cartea ”Milenarele întâmplări ale plantelor medicinale”.

În ultimii zeci de ani au fost efectuate numeroase studii de laborator asupra acestor plante, în ideea de a le afla secretele, iar acest lucru a permis îmblânzitorilor de animale din circurile moderne să se folosească de o serie de substanţe narcotice pentru a se feri de agresivitatea animelelor sălbatice cu care lucrează, care pot avea câteodată reacţii imprevizibile, chiar dacă sunt dresate, conchide Mihaela Opriş  în lucrarea sa.