Copil de 13 ani lovit pe trecerea de pietoni de o maşină care a trecut pe roşu. Victima a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferiţa vinovată de producerea accidentului are 20 de ani şi s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ea a explicat poliţiştilor că nu a observat că e roşu şi că nici nu a văzut copilul, care ar fi apărut brusc, pe bicicletă, pe trecerea de pietoni.

Un copil de 13 ani din Galaţi a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident produs sâmbătă, în jurul prânzului, pe unul dintre cele mai importante bulevarde ale oraşului. 

Băiatul a fost lovit de o maşină condusă de o tânără de 20 de ani, în timp ce traversa strada pe un marcaj pietonal şi pe culoarea verde a semaforului, în vecinătatea sediului IPJ Galaţi.

În urma impactului cu maşina, copilul, care se afla pe bicicletă, a suferit leziuni la ambele picioare şi a avut nevoie de intervenţia unui echipaj SMURd care l-a transportat la Spitalul de Pediatrie. 

Poliţiştii au stabilit că şoferiţa care nu a acordat prioritate nu consumase alcool şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

În apărarea sa, şoferinţa imprudentă a explicat oamenilor legii că nu a observat culoarea roşie a semaforului şi că victima ar fi apărut brusc, pe bicicletă, în faţa maşinii.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite