Condamnat pe nedrept la 7 ani de închisoare pentru un jaf pe care nu l-a comis. Expertiza ADN l-a salvat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania „România infractorilor necunoscuţi“, derulată de ziarul „Adevărul“, scoate la iveală una dintre cele mai mari erori judiciare din România. Lucian Mocănel (20 de ani) a fost condamnat pentru comiterea unui jaf la o filială a BRD, situată pe strada Portului din Galaţi, dar expertiza ADN a demonstrat că tânărul era nevinovat.

Pe 05.10.2009, o filială a BRD, situată pe strada Portului din Galaţi, a fost jefuită de doi bărbaţi purtând cagule. Indivizii au intrat în sediul băncii şi i-au ameninţat cu arma pe agentul de pază şi pe casierul unităţii. 

Cristian Dobre, directorul sucursalei bancare unde a avut loc jaful, a declarat că în momentul incidentului în sediul băncii se aflau agentul de pază şi două funcţionare, iar sub ameninţarea armei una dintre angajate a deschis seiful. 

"A deschis seiful, respectând astfel politica băncii noastre, potrivit căreia viaţa angajaţilor este mai presus decât banii", a spus Cristian Dobre. Cei doi bărbaţi au luat din casa de bani, care era deschisă, suma de 155.000 de lei, după care au ieşit din sediul băncii şi au dispărut. Oamenii legii au avut iniţial în vizor mai mulţi suspecţi. 

Cel care a ajuns în spatele gratiilor a fost Lucian Mocănel, iar bărbatul a susţinut de la început că nu a fost implicat în niciun fel  în cele întâmplate. Nimeni nu l-a crezut însă, iar tânărul a stat în arest preventiv nu mai puţin de 332 de zile. Picătura care a umplut paharul a fost condamnarea acestuia în 2012 la şapte ani de închisoare pentru tâlhărie şi obligarea la restituirea celor 155.000 de lei furaţi de la sediul BRD.

Statul român, obligat la daune de 300.000 de lei

Abia după o analiză a ADN-ului s-a putut stabili cu certitudine că sângele descoperit pe o geacă găsită în apropierea sediului BRD unde a avut loc jaful nu este cel al lui Lucian Mocănel.  ”Ţinând cont de probele ştiinţifice şi ţinând cont de valoarea probatorie a actelor medicale,  instanţa consideră că cele două rapoarte de expertiză întocmite de Institutul de Criminalistică nu pot susţine acuzaţiile aduse inculpatului”, au concluzionat judecătorii Curţii de Apel Galaţi în hotărârea prin care l-au achitat pe Lucian Mocănel de acuzaţiile aduse. Gafa comisă de organele judiciare şi justiţie nu a rămas nepenalizată. 

image

Filiala BRD din Galaţi jefuită de doi indivizi mascaţi Foto Adevărul

Tânărul încarcerat pe nedrept a dat statul român în judecată, iar instanţa a stabilit că Lucian Mocănel trebuie să primească 300.000 de lei drept daune morale pentru suferinţele şi umilinţele îndurate pe perioada anchetei, dar şi pentru că a fost încarcerat pe nedrept. Nici până astăzi oamenii legii nu au descoperit cine sunt adevăraţii autori ai jafului de la filiala BRD situată pe strada Portului din Galaţi, iar cauza a fost înregistrată la Poliţie şi Parchet ca dosar cu autor necunoscut.

Nimeni nu va fi tras la răspundere

Când un cetăţean român este încarcerat pe nedrept aproape un an de zile şi sunt plătiţi 300.000 de lei din bani publici pentru trauma pe care a suferit-o, te întrebi în mod firesc cine este responsabil de toată această poveste. Ei bine, nimeni, în viziunea autorităţilor judiciare. 

Conform articolului 96 din legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. După ce prejudiciul a fost acoperit de stat, acesta se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. 

Procedura cere ca statul prin Ministerul Finanţelor să se îndrepte cu o acţiune împotriva judecătorului sau procurorului vinovat de comiterea erorii judiciare, însă în cazul lui Lucian Mocănel acest lucru nu se va întâmpla. 

”Procurorul de caz lucrează după o anumită procedură, ce ţine de administrarea şi evaluarea probelor, iar în acest caz s-a făcut acest lucru. Ministerul Finanţelor nu a iniţiat nicio acţiune împotriva procurorului de caz pentru recuperarea prejudiciului, ceea ce înseamnă că nu îl consideră responsabil pentru modul de instrumentare a cazului”, ne-a declarat Maricel Codiţă, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Dreptate cu jumătăţi de măsură

Un alt exemplu despre maniera în care autorităţile judiciare din Galaţi înţeleg să îşi facă treaba este cazul lui Konstantinos Passaris, supranumit şi "Fiara din Balcani", condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a două persoane, care a fost găsit vinovat abia după 14 ani şi pentru un jaf armat comis la o casă de schimb valutar din Galaţi. Jaful comis de Passaris şi complicele său rămas neidentificat pare desprins din filmele de acţiune. Pe 13 noiembrie 2001, Konstantinos Passaris, împreună cu o altă persoană, purtând cagule pe cap şi înarmaţi cu arme de foc, au intrat în sediul casei de schimb valutar Nova 2000 Galaţi, de unde au sustras 93.675 de lei (în lei şi valută).

image

Konstantinos Passaris a fost condamnat la închisoare pe viaţă Foto Adevărul

Grecul a ajuns în România prin trecerea frauduloasă a frontierei, în a doua jumătate a anului 2001, având asupra sa două arme de foc şi muniţia aferentă. Poliţiştii susţin că Passaris a supravegheat în mai multe zile casa de schimb valutar şi a trimis un apropiat pentru a verifica programul de lucru al unităţii, persoanele care lucrează acolo, intrarea şi sistemele de pază. "În baza informaţiilor obţinute, inculpatul Konstantinos Passaris a stabilit mai multe planuri de acţiune, luând în calcul atât situaţia când ar fi găsit la faţa locului mai mulţi angajaţi (operator, operator/paznic), dar şi situaţia când uşa care permite accesul către încăperea cu seiful ar fi fost închisă şi asigurată, moment în care ar fi recurs la spargerea geamului", se precizează în rechizitoriu.

Jaf în 90 de secunde

Pe 13 noiembrie 2001, în jurul orei 18.30, cetăţeanul grec, împreună cu un apropiat şi-au pus planul în aplicare. Înarmaţi cu două pistoale marca SZ-99 compact- G şi cu cagule pe cap, cei doi au intrat în casa de schimb valuntar şi i-au ameninţat pe cei doi angajaţi prezenţi în sediul unităţii. "În continuare, cei doi autori au urmat planul deja stabilit, respectiv inculpatul Konstantinos Passaris să menţină ameninţările cu arma asupra celor doi martori, fără să vorbească pentru a nu atrage atenţia asupra faptului că era cetăţean străin, iar celălalt autor i-a cerut martorei să deschidă seiful", se arată în hotărârea pronunţată ulterior de Judecătoria Galaţi. 

Anchetatorii susţin că atacul nu a durat mai mult de 1-2 minute, după care cei doi au fugit cu o maşină parcată pe Faleza Dunării. Passaris şi complicele său au împărţit banii, iar apoi au plecat spre Capitală. Abia după doi ani Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a început urmărirea penală împotriva lui Passaris, pe 21 ianuarie 2003, pentru tâlhărie. O lună mai târziu, procurorii i-au prezentat materialul de urmărire panală lui Passaris, dar grecul nu a fost trimis în judecată. 

image

Passaris a refuzat să participe la procesul privind jaful de la Galaţi Foto Adevărul

Printr-un referat din 28 decembrie 2004, anchetatorii au propus extinderea cercetărilor faţă de Passaris pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, iar pe 5 ianuarie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi-a declinat competenţa către DIICOT Galaţi. A fost nevoie de şapte ani pentru ca DIICOT Galaţi să decidă scoaterea de sub urmărire penală a lui Konstantinos Passaris pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi neînceperea urmăririi penale pentru aceeaşi infracţiune în cazul celui de-al doilea autor al atacului, rămas neidentificat. DIICOT Galaţi a disjuns cauza, declinându-şi  competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru continuarea cercetărilor pentru infracţiunea de tâlhărie. 

Cetăţeanul grec a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi abia pe 10 octombrie 2013, iar  pe  12 noiembrie 2014 acesta a fost trimis în judecată, în cele din urmă, pentru tâlhărie calificată. Pe 22 iunie 2015, Judecătoria Galaţi l-a condamnat pe cetăţeanul grec la şase ani de închisoare pentru tâlhărie, decizia fiind practic simbolică, pentru că pedeapsa s-a contopit cu detenţiunea pe viaţă, la care Passaris fusese condamnat anterior. Judecătoria Galaţi a hotărât şi ca cetăţeanul grec să plătească 43.675 de lei către casa de schimb valutar Nova 2000 Galaţi şi 50.000 de lei către asigurător, dar abia pe 18 septembrie 2015 procesul s-a finalizat la Curtea de Apel Galaţi şi nu se ştie dacă aceştia vor mai reuşi să recupereze vreun ban de la Konstantinos Passaris.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite