Cinci oameni au murit în accidentele de muncă petrecute în 2019 în judeţul Galaţi. Alţi 82 au fost răniţi grav
0Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi numărul de accidente de muncă a fost în creştere cu circa 12% faţă de anul precedent, dar numărul de morţi a scăzut.
Nu mai puţin de 87 de accidente de muncă, dintre care cinci mortale, au fost înregistrate în judeţul Galaţi, în 2019, conform Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi. În total, 89 de angajaţi au suferit accidentări grave la locul de muncă anul trecut.
Faţă de 2018, în anul 2019 au fost înregistrate cu zece accidente de muncă mai mult, creşterea fiind de aproximativ 12%. Totuşi, comparativ cu 2018 numărul de decese a scăzut, de la şase la cinci angajaţi.
Potrivit inspectorilor de muncă, principalele cauze care au dus la producerea accidentelor au constat în „efectuarea necorespunzătoare de comenzi şi de manevre”, „căderi de la înălţime prin păşire în gol sau prin dezechilibrare” şi „prezenţa la lucru sub influenţa alcoolului”.
Vina angajatorului a fost constatată în puţine cazuri, şi atunci doar ca factor complementar, în general fiind consemnat că prevederile legale privind măsurile de securitate în muncă au fost respectate.
Din situaţia valabilă pentru intervalul de timp 2009-2019, se observă o scădere a numărului accidentelor de muncă. În 2009, spre exemplu, în judeţul nostru au fost înregistrate 121 de astfel de accidente, cu opt morţi.