Ce felicitări de Paşte îşi trimiteau românii în urmă cu 100 de ani: „Poftă bună la cozonaci!” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Biblioteca V.A Urechia
sursa: Biblioteca V.A Urechia

Zeci de felicitări de Paşte, unele cu mesaje scrise cu 100 de ani în urmă, sunt expuse în aceste zile la Biblioteca V.A Urechia din Galaţi. Una dintre acestea este din anul 1911 şi are ilustrată o imagine de familie, cu membrii Familiei Regale a României: Principesa Maria, Principele Carol şi Principesa Ileana.

În expoziţia Bibliotecii V.A Urechia din Galaţi se găsesc atât felicitări din Colecţiile Speciale, cât şi unele provenite din donaţii sau arhive personale. Sunt urări de la colegi, prieteni sau familie, precum şi felicitări viu colorate pentru cei mici. 

Flori de primăvară, crenguţe înflorite, ouă înroşite, copii veseli şi perechi de îndrăgostiţi, toate acestea reprezintă tot atâtea teme regăsite în ilustraţiile felicitărilor de Paşte. Desigur, nu lipseşte salutul pascal: „Cristos a Înviat!”

„Fie că au tematică religioasă sau sunt ilustrate cu pui, iepuraşi şi ouă încondeiate, felicitările trimise cu ocazia celei mai importante sărbători creştine de peste an transmit un sentiment de bucurie sinceră şi de speranţă, pe care sperăm că îl vor simţi toţi cei care vor admira expoziţia bibliotecii.

Mesajele de felicitare transmise rudelor şi prietenilor din alt oraş sau din altă ţară, sau chiar celor aflaţi mai aproape, în acelaşi oraş, constituiau un semn de aducere aminte, de respect şi de afecţiune pe care generaţiile trecute îl transformau într-un adevărat ritual, care implica alegerea şi cumpărarea felicitărilor potrivite, compunerea mesajului, scrisul cât mai caligrafic şi îngrijit, apoi trimiterea prin poştă a plicului, cu suficient timp înainte ca mesajul să ajungă la momentul potrivit”, transmit reprezentanţii Bibliotecii Judeţene V.A Urechia.

felicitari

sursa: Biblioteca V.A Urechia 

Galerie Foto

Potrivit reprezentanţilor bibliotecii, între aceste felicitări se disting patru cărţi poştale provenite din Colecţiile Speciale ale instituţiei, cu tematică diferită, care provin din perioada 1910-1925, având în considerare datarea mesajelor şi data ştampilei poştale.

Una dintre acestea, tipărită la Bucureşti, la editura „Depozitul Universal Şaraga”, în jurul anului 1911, are ilustrată o imagine de familie, cu membrii Familiei Regale a României: Principesa Maria, Principele Carol şi Principesa Ileana, în colţul din dreapta sus fiind imprimat salutul pascal: „Christos a înviat!”.

Pe verso, expeditoarea a scris următorul mesaj: „Stimată Dragă, primiţi sincerele noastre felicitări şi vă doresc o viaţă fericită şi îndelungată. Vă doresc sărbători vesele şi fericite. A d-voastră colegă, Constanţa D. Codreanu”. 

felicitari

sursa: Biblioteca V.A Urechia 

O altă felicitare, datată la 31 martie 1921, este adresată familiei Oto Cristescu, impiegat CFR, de pe Str. Vasile Lupu nr. 39 Galaţi. Cartea poştală, ce prezintă ca ilustraţie un cuplu de îndrăgostiţi, poartă pe verso următorul mesaj: „Christos a Înviat ! : carte poştală ilustrată, datată 31.03.1921 (F I 2.693) „Dragii noştri prieteni, Cu prilejul Sf. Sărbători ale Paştelui, vă aducem prinosul sentimentelor noastre de profundă dragoste ce vă păstrăm, şi totodată „poftă bună la cozonaci”! 

felicitari

sursa: Biblioteca V.A Urechia 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Îngrijitoarea care i-a premiat pe elevi cu ciocolată pentru că au lăsat clasa curată: „Mă fac fericită lucrurile mărunte”

Copilul-minune de la „Românii au talent” care l-a făcut pe Florin Călinescu să plângă INTERVIU VIDEO

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite