Proprietarii a 5 milioane de hectare de teren agricol nu primesc nici măcar 5 bani subvenţie. Cine este de vină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţii marii proprietari şi arendaşi au reuşit să solicite subvenţia pe suprafaţă până la 15 mai, termenul stabilit de lege. La nivel naţional au rămas fără subvenţie proprietarii a aproape 5,1 milioane de hectare de terean agricol, adică 35% din totalul suprafeţei.

Chiar dacă Ministerul Agriculturii a comunicat că în 2017 s-a înregistrat un mare succes în campania de colectare de către APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură) a cerererilor pentru subvenţia agricolă pe suprafaţă (1 martie-15 mai 2017), o analiză lucidă a situaţiei arată că lucrurile sunt departe de a fi foarte bune.

De fapt, doar proprietarii a 65% din suprafaţă agricolă totală a României, care deţin 9.541.000 de hectare vor beneficia de subvenţia pe teren, în vreme ce restul de 35% (care deţin 5.070.000 de hectare) nu vor primi niciun fel de fonduri. Reamintim că suprafaţa agricolă consemnată în statisticile oficiale este, în România, de 14.611.000 hectare (a şasea din UE).

Comparativ cu anul trecut, suprafaţa pentru care s-a cerut subvenţie a crescut, totuşi, cu 214.524 de hectare (după cum a precizat Ministerul Agriculturii), însă numărul de beneficiari a scăzut de la 901.335 fermieri la 884.397 fermieri.

„Scăderea numărului de cereri depuse şi creşterea suprafeţei aferente demonstrează că exploataţiile s-au unit, asocierea fermierilor fiind din ce in ce mai necesară în vederea consolidării rolului acestora pe piaţă”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Referindu-ne la cele 5,1 milioane de hectare de teren agricol care au rămas fără subvenţie, trebuie spus că pierderile suferite de proprietari (luând în calcul nivelul minim şi ce maxim al subvenţiei potenţiale) fiind între 50 şi 200 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte cauzele nedepunerii cererilor, cea mai importantă este lipsa eligibilităţii, dat fiind că subvenţia se acordă doar proprietarilor care deţin cel puţin 10.000 mp de teren agricol. Există şi numeroase cazuri de proprietari care nu a dorit să depună cererile de subvenţie, considerând că este prea multă bătaie de cap.

În acelaţi timp, însă, s-au înregistrat şi situaţii deosebite, care ţin de proasta funcţionare a administraţiei publice locale, mai exact de faptul că pimăriile n-au fost capabile să elibereze până la termenul din 15 mai 2017 toate adeverinţele necesare la dosarele de subvenţie ce trebuiau depuse la APIA.

Potrivit inginerului Petre Grigore, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT) din judeţul Galaţi, lucrurile au mers foarte greu la primării, mai ales din cauza lipsei de personal, dar şi a unor controverse între solicitanţi şi primarii.

„Au fost cazuri în care arendaşii nu au primit adeverinţele de suprafaţă deoarece proprietarii nu-şi plătiseră impozitul pe pământ. Însă ce vină are arendaşul? Contractul standard de arendă  nu prevede nicio obligaţia a arendaşului în această chestiune, iar condiţionarea în funcţie de asta a eliberării adeverinţei este un abuz”, ne-a spus inginerul.

Un alt element intersant este legat de faptul că în judeţul Galaţi au existat comune care nu au avut energie electrică, din cauza avariilor la reţea, perioade lungi de timp din luna aprilie (în unele cazuri, pana de curent a durat şi două săptămâni), ceea ce a blocat activitatea primăriilor.

În aceste condiţii, ţăranii care nu au apucat să obţină adeverinţele pentru solicita la APIA subvenţia se întreabă furioşi, pe bună dreptate, ce vină au ei că la primărie n-au funcţionat calculatoarele: „Noi am cerut, dar nu ni s-au dat. Ce vină avem noi, că n-a fost curent la primărie?”

Controversele s-au accentuat mai ales după ce ministrul Daea a refuzat să mai prelungească, cu până la 30 de zile (aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi), termenul de primire a cererilor, argumentând că vrea să urgenteze plăţile către fermieri.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite