Angajaţii de la Administraţia Financiară Vrancea au întrerupt lucrul în semn de protest faţă de legea salarizării
0Potrivit liderilor de sindicat, potrivit noii legi salariile angajaţilor din finanţele publice ar urma să scadă substanţial.
Salariaţii fiscului vrâncean au oprit programul de lucru începând cu ora 10.00, aceştia declansând protestul spontan nemulţumiţi de legea salarizării.
Aceştia sunt de părere că aşa cum arată legea odată cu aplicarea ei vor primi salari mai mici.
"Am încerat să avem negocieri şi la Ministerul Finanţelor, dar nu ne-a primit nimeni. Am purtat discuţii doar cu un secretar de stat, care ne-a promis că o să ne dea un răspuns, lucru care nu s-a întâmplat. Este un protest spontan şi nu ştim cât va dura", ne-a declarat Ion Mihalcea, liderul de sindicat de la Finanţe.
Proteste au mai avut loc şi în urmă cu două săptămâni, când activitatea de la ghişee a fost blocată pentru public vreme de mai multe ore.