Astfel, Ecaterina Andronescu  (capul răutăţilor din lege), şi Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu (liberalul roşu cu papion), un rătăcit pe la conducerea Senatului ( a se vedea mai jos de ce), au rămas cu buza umflată în urma încercării lor disperate de a da liber unei  legi întru apărarea prietenilor plagiatori penali.

Parvenitismul intelectual prin politică nu are limite! Să reţinem câteva cifre:
- în anul 1991, România avea 71 noi doctori în ştiinţe, numărul lor crescând an de an;
- în anul 2012 s-a ajuns la o inflaţie de doctori: 6.258 (Ponta este descoperit plagiator);
- din 550 de membri ai Parlamentului actual, 125 sunt doctori (aproape 1 din 4!);
- în Ministerul de Interne sunt aproape 7.000 de doctori (a fost publicată o listă-volum despre doctori, conducători de lucrări şi teme abordate).

Decizia CCR de miercuri a fost luată cu unanimitate de voturi, inclusiv cu votul preşedintelui Valer Dorneanu impus de PSD şi ALDE în această funcţie, alături de alţi doi judecători susţinuţi de USL, deşi în vară, când s-a schimbat „garnitura” acestei instituţii, o cohortă întreagă de propagandişti roş-galbeni  credeau că, până atunci, ei se luptaseră la Curte cu PDL-istul Augustin Zegrean înconjurat de o majoritate băsistă.

Iată că, spre onoarea ei, CCR ne dă speranţa că nu poate căpăta putere de lege orice iniţiativă legislativă izvorâtă din gândirea unor parlamentari orgolioşi şi pătimaşi, cum este Ecaterina Andronescu. 

Pentru că adoptarea legii la Senat, pe „repede înainte”, nu s-a făcut din necunoaştere (Abramburica şi Răzgândeanu fiind parlamentari cu multă vechime), ci cu rea intenţie! CCR nu menţionează, din jenă,  acest fapt în Comunicatul oferit mass-mediei (urmează Motivarea), însă asta înţelege oricine care cunoaşte cât de cât Constituţia şi citeşte principalele abateri (repet, voite) constatate în decizia unanimă a celor 9 „patriarhi” constituţionali:

- Parlamentul nu a respectat prevederile din Constituţie care se referă la „claritatea legii, la previziune, la toate normele de tehnică legislativă” (Tăriceanu - cam…molicean de felul lui la claritate, dar madam Kati, coşcogea profesor-doctor, să fie atât de opacă şi lipsită de simţul perspectivei?);
- forţând votul final pe această lege, C.C.A.P.Tăriceanu, ca preşedinte al Senatului,  a ignorat principiul jurisprudenţei (în cazul de faţă principiul bicameralismului) conform căruia o lege trebuie supusă obligatoriu votului final în ambele camere ale Parlamentului. Necunoaştere? Nici vorbă; rea voinţă, rea credinţă!

CCR a mai ajuns la concluzia că legea adoptată de Senat (ieşită din gândirea savantei E.A. şi impusă votului senatorilor de gârla Dâmboviţei), „diferă substanţial, în formă şi conţinut, de iniţiativa legislativă discutată mai întâi la Camera Deputaţilor”. Rea voinţă şi rea credinţă, mârşăvie, escrocherie şi alte asemenea, dovadă fiind şi cele 18 amendamente noi propuse de senatori (neînregistrate şi nedezbătute la Cameră), care au anihilat puterea decizională a CNATDCU (Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare) în privinţa sentinţelor finale de plagiat, atribuindu-i un rol decorativ.

De fapt, asta a şi urmărit D-na Andronescu. Un profesor altminteri respectabil, onorabil, dar ale cărui decizii şi iniţiative legislative în privinţa reformării învăţământului postdecembrist au produs/produc încă numai rezultate catastrofale: desfiinţarea şcolilor profesionale, stimularea „fabricilor” de diplome, acoperirea plagiatelor (cu disperare a lui Victor Viorel Ponta), 50 la sută din totalul elevilor români de 15-16 ani care nu sunt în stare să desluşească  sensul unei fraze, aşa acum arată Testul PISA care a inclus 65 de ţări. O stare de normalitate, în concepţia doamnei senator: nulităţile ar fi trebuit să ajungă la absolvire, legal, bacalaureaţi fără diplomă!!! Ce mi-e bacalaureat fără diplomă, ce mi-e prost cu diplomă (de la fabrică)? E tot aia!

Politizarea învăţământului de către PSD, având ca vârf de lancea personajul înfrânt, miercuri, de către CCR, este o ţintă veche a acestui partid. Explicabil. De la Iliescu şi Năstase citire şi până la Ponta, Dragnea şi baronii locali, cu toţii au considerat şi consideră sistemul educaţional şi medical, bugetarii şi lucrătorii agricoli, în frunte cu liderii de sindicali de aici, ca făcând parte din bazinul lor electoral. Să facem un scurt remember al  acestei politizări:

Pe la începutul anului 2008, reprezentanţii clasei politice româneşti şi ai sindicatelor semnau, la Cotroceni, Pactul pentru Educaţie, urmând ca o comisie multidisciplinară, acoperind toate sectoarele educaţiei primare, universitare şi academice, condusă de prof. univ. dr., de la Cluj, să pună un diagnostic privind „bolile” de care suferă Sistemul. Diagnosticul a fost crunt şi a sunat cam aşa, simplificând lucrurile ca să înţeleagă şi Baba Safta: în România anului 2008, cunoştinţele unui student din anul I de facultate nu le depăşeau pe ale unui elev de clasa a IX-a!!! Ca şi cum studentul nu ar fi trecut prin liceu! 

Pornind de la implacabilul diagnostic, Parlamentul urma să adopte o lege durabilă a Educaţiei. Mai ales că, până atunci, Învăţământul fusese un câmp de experienţe nereuşite încât până şi pentru disciplina şcolară Istorie a fost tipărite manuale alternative.

Doamna Andronescu, în opoziţie atunci, a fost nelipsită atât de la semnarea Pactului, cât şi din echipa diagnosticală şi de la dezbaterile din comisia de învăţământ din Senat, pe care o conducea, iar în final a ieşit o lege care a stârnit uimirea admirativă a ministrului de atunci a Educaţiei Naţionale din Franţa, Luc Chatel: „Cum aţi reuşit să treceţi toate astea?”

Prin asumarea de răspundere a Guvernului Boc, am scris eu, atunci. Adică prin înfrângerea constituţională a rezistenţei piramidalei politice Parlament-administraţie centrală-administraţie locală, structuri ce-şi vedeau ameninţate privilegiile financiare şi electorale. Adică:
- rectorii de facultăţi să poată fi şi parlamentari (eu centrez, eu dau cu capul), cum era şi madam EA);
- parlamentari şi guvernanţi să facă parte din senatele universitare;
- profesorii fondatori de universităţi private să se poată înstăpâni pe activele acestora (clădiri, terenuri, laboratoare, internate, cantine etc., dobândite din taxele şcolare);
- primarii, viceprimarii, consilierii locali să poată „ajuta” şcolile prin firmele lor de construcţii, de achiziţii de material didactic etc.

PSD-iştii din Parlament, în frunte cu madam EA, au fost cei mai vajnici apărători ai acestor privilegii şi cei mai vehemenţi adversari şi susţinători ai Legii Funeriu. Adversari, în definitiv, ai Pactului pentru Educaţie. Un pact şi o lege care le-au stat în gât până când au venit la putere, în aprilie 2012, prin Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu. Cel care a căzut – să ştie lumea! – şi datorită votului decisiv PENTRU  al fondatorilor de universităţi private, aceştia sărind în barca lui  Ponta în speranţa că plagiatorul va da o lege a învăţământului prin care ei să-şi vadă visul cu ochii: să dobândească titlul de fondator al universităţii şi  proprietar pe activele cumpărate nu cu bani din propriul buzunar, ci cu banii din taxele studenţilor. Ghinion!, cum ar spune Ioannis: CCR le-a tăiat şi lor pofta de îmbogăţire, decizând că bunurile universităţilor private, ca şi ale celor de stat, sunt şi rămân de utilitate publică.

Acelaşi plagiator însă, şi aceeaşi demolatoare a învăţământului românesc nu s-au împăcat niciodată cu ideea pierderii votanţilor din învăţământ. Şi când s-a ivit ocazia au măcelărit-o. 99 de articole din lege au fost tocate mărunt şi aruncate la coş, prin OUG nr. 19/2014, în locul lor fiind introduse altele care au dat liber la:
- intrarea la facultate a absolvenţilor de liceu fără bacalaureat;
- organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat pe motive „temeinic justificate” şi cu aprobarea ministrului de resort (în cazul acesta, cui ar fi rămas recunoscător şi cu cine ar fi votat loaza?);
- organizarea învăţământului post liceal şi în cadrul facultăţilor;
- autonomie decizională universitară pentru a putea organiza doctoratul şi la fără frecvenţă;
- neobligativitatea masteratului didactic pentru absolvenţii învăţământului superior care îmbrăţişează cariera didactică;
- voie de la OUG ca preşedintele consiliului judeţean şi primarul să facă parte din Consiliul de

Administraţie al şcolii, dacă doresc, sau să-şi desemneze un reprezentant;
- directorul şcolii să devină automat - şi în spirit „democratic PSD” - şi preşedinte al consiliului de administraţie, pentru a stopa, astfel, pofta cadrelor didactice de a avea cel mai greu cuvânt, alături de părinţi, în alegerea directorului.

Acum aveţi explicaţia de ce Doamna EA şi falanga PSD+ALDE din Senatul României au făcut clăbuci la gură când au aflat că actualul ministru al Educaţiei a decis organizarea concursului pentru ocuparea posturilor de director în învăţământul preuniversitar, încercând pe toate căile să împiedice desfăşurarea lui. Gest urmat, spre dezonoarea lor, şi de primarii din Focşani, Odobeşti şi Panciu.

PS 1: Şi totuşi, personajele  mai sus pomenite sunt cap de listă la alegerile din 11 decembrie. Boborul decide, nu-i aşa?
PS 2: Aşa-zisul Avocat al Poporului s-a arătat foarte îngrijorat de soarta deţinuţilor din penitenciare. Dar Victor Ciorbea, aprig avocat al PSD, mulţumit de stipendia primită, a tăcut ca peştele când premierul Ponta – cică-i jurist – a măcelărit o lege organică printr-o ordonanţă de urgenţă, neatacând-o la CCR.