Prostituata care a ajuns sfântă după 47 de ani în deşert. A murit în ziua în care s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Icoana sfintei Maria Egipteanca
Icoana sfintei Maria Egipteanca

Din viaţa sfintei Maria Egipteanca, consemnată de Biserică, reiese că aceasta a trăit 17 ani în desfrânare, apoi 17 ani s-a rugat şi a dus lupta cu ispitele lumeşti.

Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, cinstită de Biserica Ortodoxă în a cincea duminică din Postul Mare, a fost consemnată de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

„Sfânta Maria Egipteanca a trăit în primele veacuri ale creştinismului. Nu se cunoaşte nici anul naşterii, nici cel al morţii sale. Cercetătorii situează peregrinarea ei pe pământ undeva prin secolele V-VI, ţinând cont că cel care o descoperă în pustie şi îi face cunoscută, ulterior, viaţa – monahul Zosima – a trăit la cumpăna secolelor V-VI”, scrie preotul Bogdan Dedu.

Maria îşi părăseşte părinţii la vârsta de 12 ani pentru a merge în cetatea Alexandriei unde începe să ducă o viaţă plină de plăceri, în desfrânare, „deşi refuza să primească plată pentru modul acesta de viaţă.” De aceea, Biserica spune că trăia ca o cerşetoare, în sărăcie.

La 29 de ani pleacă din Alexandria la Ierusalim, împreună cu mulţi tineri care călătoreau acolo pentru sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

„Ajunsă în pridvorul bisericii şi dorind să vadă Sfânta Cruce, a încercat să intre înăuntru odată cu ceilalţi credincioşi. Nu a putut înainta decât până la prag. Stând aici, şi-a dat seama că, din cauza vieţii sale păcătoase, este împiedicată să intre în biserică şi să vadă Sfânta Cruce, scrie preotul Dedu.

A fost momentul când Maria a început să plângă şi s-a rugat Născătoarei de Dumnezeu să-i îngăduie să vadă şi ea Sfânta Cruce, promiţând că din clipa aceea îşi va schimba cu totul modul de viaţă.

Aşa a reuşit să intre în locaşul de cult, apoi a primit un mesaj că dincolo de „Iordan, bună odihnă vei găsi”.  A plecat în deşertul de dincolo de Iordan unde timp de 17 ani a trăit o viaţă ascetică, hrănindu-se cu rădăcini şi diferite plante.

„Am petrecut şaptesprezece ani în acest pustiu, luptându-mă cu poftele mele nebuneşti ca şi cu nişte fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile şi peştii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. (…) Dar cum îţi voi povesti, părinte, gândurile care mă mânau iarăşi la desfrânare? Foc se aprindea înlăuntrul nefericitei mele inimi; toată mă ardea şi mă aţâţa spre pofta împreunării“, povesteşte Maria călugărului Zosima, cel care o va descoperi în deşert după 47 de ani.

După cei 17 ani de luptă cu ispitele, au mai trecut alţi 30 de ani de singurătate, asceză şi rugăciune. Aşa a întâlnit-o un călugăr, Zosima, primul om cu care a vorbit după 47 de ani.

„În Joia Cinei celei de Taină a luat într-un potir Trupul şi Sângele Domnului şi s-a dus la Iordan, nerăbdător să întâlnească acea femeie sfântă. Când a venit, aceasta a însemnat cu semnul crucii Iordanul şi a trecut pe el ca pe uscat. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, după care şi-a ridicat mâinile la cer şi a spus cu lacrimi: „acum liberează pe roaba Ta, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta“. L-a rugat apoi pe Zosima să-i mai împlinească o rugăminte: anul viitor să vină din nou la locul unde s-au întâlnit prima oară pentru a o vedea. A trecut din nou Iordanul ca pe uscat şi a dispărut în pustie”, scrie preotul Bogdan Dedu.

În anul următor, Zosima o găseşte pe cuvioasă moartă în deşert, alături de ea fiind scris pe pământul uscat: „Îngroapă, părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Maria“ şi menţiunea că a murit în ziua în acre se împărtăşise.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Ce semnificaţie are celebrul îndemn lui Iisus: „Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu“

VIDEO UPDATE Slujba bisericească, difuzată la boxe de o dubă care s-a plimbat prin judeţ. Arhiepiscopia Tomisului: „E o procesiune privată“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite