UPDATE Nicuşor Constantinescu iese din puşcărie. Magistraţii au decis cercetarea lui sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Constantinescu va părăsi astăzi arestul preventiv. Curtea de Apel Constanţa a decis că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa poate fi cercetat în libertate.

UPDATE Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia lui Nicuşor Constantinescu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Pe timpul cât se află sub control judiciar Nicuşor Constantinescu trebuie să respecte mai multe obligaţii. Astfel, trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Poliţia Municipiului Constanţa desemnat organ cu supraveghere, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, Constantinescu nu trebuie să depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului care a luat măsura, să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii din prezenta cauză precum şi cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni. Totodată, el nu are voie să deţină, să folosească şi să poarte arme. În caz de nerespectare a acestor obligaţii instanţa poate decide înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.

Nicuşor Constantinescu a fost adus vineri la Curtea de Apel. Întrebat de jurnalişti cum se simte, după ce a coborât din dubă, Constantinescu a răspuns: “Ca în sicriu”. În sala de judecată, la începutul procesului, a avut loc un moment mai tensionat, Nicuşor Constantinescu refuzând să-i fie scoase cătuşele. Situaţia a fost rezolvată după intervenţia judecătoarei.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa a susţinut înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar susţinând că nu s-a sustras urmăririi penale şi că a revenit în ţară de bună voie în urma tratamentului pe care l-a urmat în SUA.
 

La începutul acestei săptămâni, Tribunalul Constanţa a respins cererea lui Nicuşor Constantinescu de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar pe cauţiune. Pentru că decizia nu era definitivă, aceasta a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. Termenul a fost stabilit pentru vineri, 5 decembrie, de la ora 10.

Dacă decizia îi va fi favorabilă, atunci Nicuşor Constantinescu poate ieşi din arestul preventiv deoarece nu mai are emis pe numele său un alt mandat de arestare preventivă.  La sfârşitul săptămânii trecute, Curtea de Apel Bucureşti a infirmat mandatul de arestare emis pe numele lui Nicuşor Constantinescu, hotărând ca acesta să fie cercetat sub control judiciar. El a rămas în arest preventiv pentru că mai există mandatul de arestare emis de Tribunalul Constanţa la începutul lunii septembrie în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a transmis o scrisoare pe data de 3 decembrie în care spune că nu înţelege de ce mai este arestat preventiv, având în vedere că a început judecata pe fond. El a precizat că nu îşi explică de ce în dosarul care se judecă la Bucureşti i-a fost înlocuită măsura arestării preventive cu cea a controlului judiciar şi de ce nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi în dosarul de la Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată în primăvara acestui an de procurorii DNA pentru că în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013 nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, prejudiciul ridicându-se la peste 67.000 de lei.


Mai citiţi şi:

Nicuşor Constantinescu: “Nu văd niciun motiv pentru care sunt arestat preventiv”

UPDATE Nicuşor Constantinescu rămâne în arest. Tribunalul Constanţa i-a respins cererea

Nicuşor Constantinescu rămâne cu un singur mandat de arestare. Curtea de Apel Bucureşti a infirmat una dintre măsurile de arestare
 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite