FOTO Bulevardul Mamaia - Năvodari va avea patru benzi
0Drumul care leagă staţiunea Mamaia de oraşul Năvodari va fi lărgit. În ultimii ani, şoseaua a fost foarte solicitată, mai ales vara. În nordul staţiunii Mamaia, dar şi la intrarea în oraşul vecin, s-au înmulţit cluburile şi terasele, iar numărul locuinţelor de vacanţă a explodat.
Lărgimea drumului, în prezent pe două benzi, se va face pe o distanţă de 6,29 kilometri lungime. Peste 18 luni, bulevardul va avea patru benzi, pistă pentru biciclişti, parcări, trotuare de 5 metri lăţime şi un sens giratoriu în dreptul Taberei de Copii „Delfinul“ din Năvodari, aşa cum a spus Adrian Constantin, şef Serviciu Management Programe Achiziţii Publice din cadrul Primăriei Năvodari. Drumul va avea şi sistem de canalizare pluvială, pentru a nu permite apei să pătrundă pe carosabil.
Valoarea proiectului se ridică la 57.749.380 lei. Fondurile provin de la Uniunea Europeană prin Ministerul Dezvoltării.
Lucrarea este executată în asociere de mai multe firme: SC Teldrum SA, SC Imob Lux Consttruct şi SC Specialist Consulting, care au câştigat licitaţia pentru lărgirea bulevardului.
Lucrările au început în martie şi, deşi termenul de execuţie este de 18 luni, reprezentanţii Primăriei Năvodari speră ca noul bulevard să fie gata până la sfârşitul acestui an. „Încă nu ştim sigur dacă putem lucra sau nu pe perioada verii, dar este posibil ca fiecare primărie să decidă dacă se poate construi sau nu în timpul sezonului estival. Noi am prinde vreme bună de lucru şi astfel lucrarea s-ar termina mai devreme“, spune Adrian Constantin.
Demararea lucrărilor a întârziat şi ca urmare a faptului că a fost nevoie să se apeleze la exproprieri ale riveranilor, ale căror proprietăţi treceau pe culoarul noului bulevard.
Drumul nu va fi închis în această vară, însă este posibil ca în momentul în care se execută lucrări la canalizare, după Hanul Piraţilor, circulaţia să se desfăşoare alternativ.
Vă mai recomandăm:
FOTO Paradis cu scoici şi pescăruşi: plajele din nordul staţiunii Mamaia
AUDIO FOTO Casetofoane, trupa cu muzică din maşina timpului
FOTO VIDEO Noaptea de Sânziene la mare. Petrecere magică la Oha Beach, între Mamaia şi Năvodari
Litoral 2013 Faimosul DJ Hernan Cattaneo mixează la Guestlist, în Mamaia