Cinci delfini au eşuat în două zile pe plajele de pe litoralul românesc
0Cinci delfini au eşuat, în două zile, pe plaje, unii dintre aceştia fiind găsiţi în stare de putrefacţie, iar în cazul altora urmând să fie stabilită cauza morţii.
Echipa Mare Nostrum a fost sesizată, în ultimele zile, de faptul că mai mulţi delfini sunt morţi pe plaje. Joi, au fost descoperiţi doi delfini: unul la Faleză Nord şi unul în Costineşti.
Delfinii din speciile marsuin şi afalin erau în stare avansată de putrefacţie şi au fost trimişi la incinerator de către către reprezentanţii Administraţiei Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral.
Vineri, 24 iunie 2016, încă doi marsuini juvenili au eşuat, relativ apropiaţi unul de altul, pe cordonul litoral dintre Eforie Nord şi Sud.
Din primele constatări, nu s-au remarcat urme de plase pescăreşti, deşi în imediata apropiere a unui delfin, marea a adus la ţărm mai multe plase de pescuit. Doar unul dintre ei prezenta urme de violenţă şi, fiind proaspăt eşuaţi, au fost congelaţi pentru a se putea efectua necropsia şi, astfel, determina cauza morţii.
Tot vineri, echipa Mare Mostrum, s-a deplasat, spre seară, la Corbu unde un alt marsuin, de 115 cm, a fost găsit fără suflare pe plajă.
Dacă observaţi un delfin eşuat, este vital să contactaţi reprezentanţii Mare Nostrum la numerele de telefon 0241612422 / 0341407432 sau 0763255731 (linie NON-STOP!), pentru a putea interveni la timp şi a creşte şansele mamiferului de a fi salvat.
Vă mai recomandăm:
VIDEO Delfinii au venit să se joace cu turiştii din Vama Veche
Vor putea comunica oamenii şi delfinii vreodată?