Când trebuie pomeniţi morţii, potrivit învăţăturii Bisericii. Ce sunt „moşii“ şi ce se întâmplă spiritual în acele zile

Când trebuie pomeniţi morţii, potrivit învăţăturii Bisericii. Ce sunt „moşii“ şi ce se întâmplă spiritual în acele zile

Credinţa în Înviere şi în Viaţa de Apoi a creştinilor a dezvoltat o adevărată învăţătură despre cultul morţilor, despre modul în care cei vii trebuie să pomenească persoanele care nu mai sunt printre ei. Mai mult, Biserica a fixat anumite zile în care se fac aceste pomeniri, iar oamenii au dezvoltat o întreagă tradiţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În tradiţia Bisericii Ortodoxe, pomenirea morţilor se face în ziua a treia (ziua înmormântării celui decedat), ziua a noua şi ziua a patruzecea după moarte; la trei, la şase, la nouă, la doisprezece luni după moarte; apoi, în fiecare an în ziua morţii, până la împlinirea a şapte ani de la moarte. Toate calculele pornesc de la ziua în care persoana a murit.

„Se face pomenirea mortului la trei zile după moarte, în cinstea Sfintei Treimi, întru care ne mântuim şi în amintirea Învierii celei de-a treia zi a Domnului, Care S-a făcut începătură şi arvună a învierii celor adormiţi. La nouă zile se face pentru ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti sau cele nouă cete ale sfinţilor, şi în amintirea Ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului Raiul, pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri. La patruzeci de zile în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul nostru la cer. La trei, şase şi nouă luni, în cinstea şi slava Sfintei Treimi. La un an, după pilda creştinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo, după cuvântul lui Solomon că „mai bună este ziua morţii decât a naşterii” (Ecclesiast 7, 1). Termenul de 7 ani când se face ultima pomenire anuală a mortului, e număr sfânt, amintind de cele şapte zile ale creaţiei”, spune preotul profesor Ene Branişte, în lucrarea sa, „Liturgica specială”.

Acelaşi autor notează că aceste date de pomenire a morţilor sunt puse de unii oameni în legătură cu diferite credinţe populare care vorbesc despre călătoria sufletului prin vămile văzduhului pentru a ajunge în cer. „Astfel, pomenirea din ziua a treia s-ar face pentru că abia atunci s-ar înălţa sufletul la cer şi că în primele trei zile după moarte el ar da târcoale trupului. Cea din a noua zi se face pentru că atunci sufletul se înfăţişează a doua oară lui Dumnezeu în cer pentru a I se închina, după ce a vizitat Raiul. Cea din a patruzecea zi, pentru că atunci ar avea loc judecata particulară a fiecărui suflet, după peregrinarea de 40 de zile prin vămile văzduhului, prin Rai şi prin iad”, afirmă părintele Branişte.

Biserica învaţă că pomenirea morţilor se face fie cu slujba de parastas, fie cu Liturghie. De asemenea, credincioşii pot aduce colivă, colac, vin la mormânt, iar preotul slujeşte aici parastasul, stropind cu vin mormântul. Aceleaşi alimente se aduc de către credincioşi şi la biserică unde sunt binecuvântate de către preot, apoi sunt împărţite la diferite persoane în amintirea celui decedat.

„Uneori, pomenirea este însoţită de mese sau pomeni şi se împart, mai ales la şase săptămâni şi la un an, diferite lucruri de pomană pentru sufletul mortului, care sunt mai întâi binecuvântate prin rânduieli de slujbă. De obicei, soroacele sau pomenirile nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales joia, sâmbăta şi duminica”, mai scrie Ene Branişte.

Pe lângă zilele de pomenire amintite mai sus, care au o legătură directă cu data morţii unei persoane, Biserica a mai fixat şi ziua de sâmbătă din fiecare săptămână ca moment de rugăciune pentru morţi. Sâmbăta este ziua în care Iisus Hristos s-a aflat cu trupul în mormânt.

De asemenea, mai sunt două zile de sâmbătă peste an, cunoscute ca „moşii de iarnă sau de vară”. Moşii de iarnă se ţin în sâmbăta care precedă Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a lăsatului sec de carne, iar Moşii de vară în sâmbăta care precedă Duminica Pogorârii Sfântului Duh.

Denumirea de „moşi” date acestor zile vine de la cuvântul „moş” care-i denumeşte pe înaintaşii noştri, pe moşi-strămoşii noştri.

Ultima zi de pomenire a morţilor este Paştile Blajinilor, o tradiţie ţinută de credincioşi în ziua de luni, după duminica Sfântului Apostol Toma.

În aceste zile de pomenire, Moşii de Vară sau de Iarnă, precum şi Paştile Blajinilor, credincioşii merg în cimitire unde preoţii fac slujbe, apoi împart pachete cu mâncare celor nevoiaşi, ca pomană de „sufletul” celui decedat. Nu lipsesc şi obiceiurile neagreate de Biserică în care unii oameni fac grătare şi ascultă muzică lângă mormântul celui pe care-l pomenesc.

Pe aceeaşi temă:

Ce greşeli facem când îi pomenim pe cei morţi. Obiceiuri păgâne în tradiţia slujbelor ortodoxe de parastas

Ce sunt „onania“ şi „malahia“, două păcate menţionate în Biblie, pe care Biserica le pedepseşte aspru

citeste totul despre: