Tumori faciale operate în ultima clipă. Medicii clujeni spun că astfel de intervenţii nu au mai fost făcute nicăieri în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teofil Lung, medicul clujean care va coordona intervenţia chirurgicală  FOTO: Florina Pop
Teofil Lung, medicul clujean care va coordona intervenţia chirurgicală  FOTO: Florina Pop

Două femei, una de 38 de ani, iar alta de 70 de ani, care au tumori faciale şi sunt considerate “cazuri disperate şi depăşite”, ar urma să fie operate de către medicii Clinicii de Chirurgie Maxilo-Facială din Cluj-Napoca.

Şeful Clinicii de Chirugie Maxilo-Facială Cluj-Napoca, Teofil Lung, a declarat, marţi, că în ultima jumătate de an la clinică vin din toată ţara persoane aflate în cazuri disperate, care “au colindat mai multe spitale din ţară”, relatează Mediafax.

“Noi nu suntem la Cluj un fel de Dumnezeu al acestei specialităţi sau ne erijăm în a face lucruri a la Isus Hristos, ci încercăm să ajutăm aceşti oameni care vin în faze absolut depăşite, cazuri de cancer. Aceste cazuri depăşite sunt cele care evoluează la baza craniului, iar tumorile au invadat creierul, altele care coboară şi invadează coloana vertebrală sau merg spre plămâni sau invadează globii oculari. Avem cazurile disperate a două femei, una de 70 de ani şi alta de 38 de ani, şi pregătim operaţiile de extirpare a tumorilor faciale. Dacă nu se intervine chirurgical, evoluţia tumorilor în cele două cazuri este invazia ţesuturilor din jur, se produc hemoragii, iar dacă se prinde un vas mare pericolul este de deces. De asemenea, apar dureri insuportabile”, a spus Lung.

Femeia de 70 de ani, din localitatea Vişeu, are o tumoare în unghiul intern al ochiului care “s-a extins în ambii ochi, în fosele nazale, în maxilare şi la baza craniului, cu tendinţa de penetrare în cutia craniană”.

“Un astfel de caz nu îl operează nimeni în lume, pentru că, în asemenea situaţie, pacienta va rămâne oarbă şi trebuie scoşi ambii ochi, care sunt invadaţi de tumoare, se suprimă în totalitate nasul şi tot masivul facial central. Aceasta nu mai poate respira acum decât pe gură. După operaţie va rămâne fără zona frontală a feţei, fără nas, fără maxilar, se poate spune că va rămâne fără faţă”, a explicat Teofil Lung.

El a afirmat că în acest caz este nevoie de acordul familiei, al tuturor celor patru fii, pentru intervenţie care este “extraordinar de mutilantă”.

Cealaltă femeie, cea de 38 de ani, este din Bucureşti şi a fost pe la mai multe spitale din ţară. Ea a fost internată la clinica din Cluj-Napoca cu o tumoare care este extinsă de la baza craniului cu tendinţă de invadare a creierului, în toată hemifaţa stângă, urechea internă, faringele şi care se extinde spre pachetul jugulo-carotidian.
“A făcut chimioterapie şi i s-a făcut anterior o operaţie care îngreunează intervenţia pentru această pacientă. Şi acesta este un caz care a depăşit demult limitele extirpării chirurgicale şi se încadrează în cazuri extrem de dificile. Aceasta va fi operată miercuri. Doreşte să fie operată cu orice risc”, a menţionat Lung.

El a spus că dorinţa sa ar fi ca aceşti pacienţi să fie dirijaţi de medici de la început spre clinici de specialitate, de chirurgie maxilo-facială, astfel încât să nu ajungă în “situaţii imposibile”.

În cei 40 de activitate, Teofil Lung a avut aproximativ 3.000 de intervenţii chirurgicale numai pentru cazuri de cancer.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite