Litoralul românesc, desfiinţat de un mare sportiv. „Enterocolită, mâncare proastă şi preţuri mai mari ca în Dubai”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Toncean (în sacou albastru cu cravată galbenă) conduce Federaţia Română de Culturism
Gabriel Toncean (în sacou albastru cu cravată galbenă) conduce Federaţia Română de Culturism

Gabriel Toncean, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, spune că a avut o vacanţă de coşmar pe litoralul românesc. El mai arată că deşi preţurile din staţiunile româneşti sunt mai mari decât în Dubai şi Coasta de Azur, condiţiile sunt sub orice critică.

Şeful Federaţiei Române de Culturism susţine că din cauza mâncării proaste, cei trei copii şi soţia sa s-au îmbolnăvit de enterocolită, iar unul dintre copii a fost dus la urgenţă. 

Şi tot el spune că un sejur de o săpămână pe litoralul Mării Negre a ajuns să coste mai multe decât şapte zile la Maldive, cu tot cu transport. Toncean a descris întreaga experienţă pe Facebook.

gabriel toncean

„Toxinfecţie alimentară, 13 ore în trafic, preţuri mai mari ca în Dubai şi multă gălăgie. Asta a fost experienţa noastră pe litoralul românesc.

Am călătorit mult, dar nicăieri, nici măcar în Dubai, Miami sau Nisa nu am găsit preţuri la fel de mari ca pe litoralul românesc. Şi asta nu este principala problemă.

Pe lângă faptul că mâncarea este scumpă, mai este şi proastă. Cei 3 copii, dar şi soţia, s-au întors acasă cu enterocolită. Cu băiatul am ajuns chiar la urgenţă, pentru perfuzii, din cazua vărsăturilor repetate.

Pe plajă am fost deranjaţi continuu de vânzătorii ambulanţi. Nu puteai să te odihneşti 30 de minute, fără să apară lângă tine un samsar care urla pentru a-şi promova covrigii, porumbul, nămolul sau pozele cu ponei.

Colac peste pupăză, la întoarcere am stat 13 ORE în trafic, pentru a parcurge 600 de kilometri.

Nu mi-am imaginat că după 30 de ani de la Revoluţie, nu doar că România nu s-a dezvoltat atât de mult pe cât ar fi fost normal, ci, în unele aspecte, chiar am regresat. Este inadmisibil să petreci 2 zile din concediu pe drum, pentru a ajunge la mare!

Este inadmisibil să te întorci din concediu bolnav, din cauza lipsei controalelor! Este inadmisibil ca plaja să fie plină de comercianţi ilegali! Este inadmisibil să cheltui mai mult pe un concediu la Marea Neagră, decât pentru un sejur de 7 nopţi, cu zbor inclus, în Maldive!”, a scris Toncean pe Facebook.

Vă mai recomandăm şi:

Sejur de şapte zile în Mamaia, de trei ori mai scump faţă de unul la Miami. „Prima dată am crezut că am nevoie de ochelari”

Cât a ajuns să coste Revelionul la Poiana Braşov. „De banii ăştia stau 2 săptămâni la 5 stele în Bali sau Maldive. Iată şi dovada”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite