INTERVIU Şerban Stoica, chirurg: „E obligaţia statului să se ocupe de sănătatea cetăţenilor şi să evite anumite situaţii aberante“

Şerban Stoica revine în fiecare an în România împreună cu o echipă de medici britanici. FOTO Arhivă personală

Şerban Stoica este medic specialist în chirurgie cardiotoracică şi în bolile congenitale la o clinică privată din Bristol, Marea Britanie. Deşi are un program extrem de aglomerat, îşi face timp şi revine în ţară împreună cu o echipă de medici britanici pentru a opera câteva zeci de cazuri dificile de copii. Şi tot ceea ce face în ţară face pro bono.

Şerban Stoica (49 de ani) trăieşte în Regatul Unit al Marii Britanii de 21 de ani. În 1997, medicul originar din Iaşi ajungea pentru prima dată în Insulă, pentru a-şi continua pregătirea postuniversitară şi a trecut treptat de pe chirurgie generală, vasculară, către chirurgia cardiotoracică. A profesat, printre altele, în Statele Unite, la Ohio State University şi University of Colorado Denver, în Canada, la Dalhousie University (Halifax) şi chiar în Arabia Saudită, unde a avut pentru o scurtă perioadă un post de medic primar la Spitalul Militar din Jeddah.

Din 2009, el este chirurg la British Royal Children Hospital din Bristol.

În fiecare an, Şerban Stoica vine în ţară împreună cu mai mulţi colegi de la clinica din Bristol, pentru a opera cazuri grave la clinica Polisano din Sibiu. Majoritatea pacienţilor de aici vin din medii dezavantajate şi din multe părţi ale ţării, inclusiv din Republica Moldova.

Adevărul Weekend: Cum aţi ajuns să profesaţi la Bristol şi cât de greu a fost pentru un medic venit din România să se impună printre străini? 

Şerban Stoica: Numirile pe un post permanent de medic primar se fac pe bază de concurs şi interviu. Într-o specialitate de nişă trebuie să mergi unde apare un post. Astea sunt rare şi în mod paradoxal alegerile se restrâng, e aproape că la armată până te stabileşti undeva. Din 2009 am revenit permanent din America în Anglia şi interviul nu a fost prea greu bazat pe ce experienţa aveam: până în acel moment am calculat că avusesem contracte de specializare sau de lucru în 15 spitale din 5 ţări de pe 3 continente, deci o experienţă bogată. În plus, din 2009 am desfăşurat misiuni de caritate în diverse alte ţări, dar focusul principal rămâne pe România.

Aţi avut pacienţi români în Marea Britanie?

Da, sigur. Există oameni care m-au căutat pentru opinii sau tratament. În viziunea mea însă pacienţii români trebuie trataţi în România, mai ales pentru procedeele care nu necesită transfer în străinătate. Şi pentru asta muncesc de mulţi ani.

Cum aţi ajuns să colaboraţi cu cei de la clinica Polisano şi de câţi ani veniţi în România, alături de colegii din Bristol pentru a opera copii români?

Am discuţii cu colegii din ţara de mulţi ani, dar singura ofertă concretă de colaborare a venit de la Sibiu. Victor Costache, de care mă leagă o veche şi profundă prietenie, a stabilit un „cap de pod“ prin întoarcerea lui în România şi practică chirurgia la cel mai înalt nivel. Îi mulţumesc din nou pe această cale pentru energia sa şi oportunităţile pe care le crează permanent. De asemenea, înţelege greutăţile din sistem dar prin perseverenţă şi înţelepciune încearcă să le depăşească. Vin la Sibiu cu echipa mea din 2012 şi am tratat şi unii bolnavi cu probleme chiar grave sau neglijate. Ar fi uşor să spunem nu din diverse motive, dar am încercat să găsim o soluţie la orice pacient care ne bate la uşă. Prin tratarea unor cazuri mai complexe sau chiar depăşite dorim să arătăm nu numai că se poate, dar vrem să împingem acest domeniu mai în faţă.

La ultima misiune am tratat 10 pacienţi cu boli congenitale din care nouă erau copii, unii chiar sugari. Doresc să mulţumesc pe această cale şi colaboratorilor noştri apropiaţi din ţară, în primul rând cardiologii Adrian Lăcătuşu din Timişoara şi Viorela Cotarla din Sibiu, de asemenea întregii echipe de la Polisano-Medlife care ne-a primit întotdeauna cu braţele deschise şi a facilitat aceste misiuni. E important de ştiut că majoritatea pacienţilor noştri de la Sibiu vin din medii dezavantajate şi din multe părţi ale ţării, inclusiv din Republica Moldova.

A fost greu să-i convingeţi pe colegii dumneavoastră englezi să vină în România?

Colegii mei din Anglia au fost impresionaţi de ospitalitatea românească şi revin întotdeauna cu drag şi pro bono, rupându-şi din timpul lor liber. De asemenea, am invitat să ne ajute prieteni şi colegi din Irlanda, Spania, Italia şi din alte ţări. Mult mai greu e să convingem autorităţile romane să ne sprijine mai mult, de exemplu prin includerea programului nostru în programele naţionale. Eu lucrez cu o fundaţie de caritate din Anglia pentru a ne plăti cheltuielile de drum la Sibiu, iar colegii din România se axează pe strângerea de fonduri pentru a achita materialele cu care lucram. 

Ce merge şi ce nu merge în România

Cum au comentat colegii din Bristol ceea ce au văzut în România? Cum li se pare sistemul medical românesc?

Colegii mei văd că avem la Sibiu un spital care este bine condus, o echipă locală foarte profesionistă şi devotată pacienţilor. Eu mă grăbesc întotdeauna să precizez faţă de musafiri că medicina în România este în general la un nivel foarte bun, în primul rând dacă ne gândim la cunoştinţele dobândite în facultate sau la modul cum se practică modern multe specialităţi. Există însă specialităţi care sunt neglijate ca finanţare şi acoperire. Bolile cardiovasculare sunt exemplul cel mai pregnant, şi dintre aceste boli afecţiunile congenitale au fost chiar neglijate. Mulţi copii, adolescenţi sau adulţi au nevoie de tratamente care din păcate nu sunt disponibile în mod uniform. Asta e uşor de înţeles uitându-ne pur şi simplu la cazuistica pe care o vedem. 

Dacă mâine aţi fi numit premier sau măcar în funcţia de ministrul al Sănătăţii, ce aţi schimba în sistemul de sănătate? Cu ce aţi începe şi ce aţi importa din sistemul britanic? 

Mă feresc să fac judecaţi de valoare din afară. Nu uitaţi că nu mai lucrez în România de 22 ani. Cu toate astea sunt încă ancorat în realităţile româneşti, chiar foarte strâns prin aceste misiuni, dar şi prin alte colaborări. Comparaţia cu sistemul britanic nu mi se pare foarte potrivită. Ar fi mai bine să ne comparăm cu alte ţări din sfera estică. Bolile cardiovasculare congenitale sunt bine tratate în ţări ca Ungaria sau Ucraina, iar în ţări ca Polonia s-a ajuns  la superlativ. Dacă ei pot, noi de ce nu putem? Este o chestiune şi de mentalitate.

O naţiune care îi protejează pe cei slabi, de exemplu bătrâni şi copii, are după părerea mea o conştiinţă mai vie. Şi ca să răspund totuşi la întrebarea dumneavoastră, aş vrea să văd nişte parteneriate mai solide între diverse segmente ale societăţii, de asemenea între sectoarele de sănătate public şi privat. Prin relaţii contractuale solide şi verificabile, pacienţii pot fi redirecţionaţi şi rezolvaţi. Este obligaţia statului să se ocupe de sănătatea cetăţenilor şi să evite anumite situaţii aberante. Vă dau un exemplu care îmi este la îndemână: cu banii cheltuiţi de stat să se trimită un copil la operaţie pe cord deschis în străinătate s-ar putea trata 8-10 copii la spitalul Polisano sau la alte spitale din România. De ce nu se face asta?

Totuşi, cât de mari sunt diferenţele între sistemul de sănătate britanic şi cel românesc şi unde se face cel mai mult diferenţa?

Din nou, mă feresc de opinii şi paralele. Ca să punctez totuşi, în Marea Britanie există o noţiune foarte dezvoltată, aceea de răspundere individuală şi colectivă. Dacă un caz nu merge bine printr-o eroare medicală sau de sistem, atunci se poate merge pe fir pentru a vedea unde s-a greşit ca să nu se mai repete, dacă este posibil. Dacă eşecurile sunt la nivel de spital sau politici sanitare atunci răspunderea se transferă către manageri şi chiar politicienii zilei, deci conceptul funcţionează în zona „micro“ cât şi „macro“. Asta crează un sistem în care rezultatele clinice sunt bune, iar accesul la tratament este uniform şi garantat, indiferent de unde locuieşti sau ce mijloace ai.

Cum stau lucrurile în Marea Britanie

În România exista şi mai există percepţia că în Vest, în ţări ca Marea Britanie, cei fără bani nu acces la sistem...

Marea Britanie are un sistem sanitar foarte socializat, medicina privată se practică într-o proporţie mică. Contractul social este extrem de puternic, atât de mult încât sistemul sanitar este văzut ca o nouă „religie“. Această credinţă aproape necondiţionată poate crea şi probleme, dar pe partea pozitivă aici nu există oameni care să nu aibă acces la tratament de calitate, oricât ar fi de scump sau complex. Acest drept este chiar mai important decât dreptul la hrană sau locuinţă.

Şi aici există probleme de sărăcie, dar chiar şi oameni cei mai nevoiaşi nu au probleme de acces la sănătate. În viitor e posibil ca în Marea Britanie să crească puţin sgementul privat, pe modelul altor state occidentale, asta însă nu se va face fără un control acerb al costurilor şi al calităţii.

  Vin la Sibiu cu echipa mea din 2012 şi am tratat şi unii bolnavi cu probleme chiar grave sau neglijate. La ultima misiune am tratat 10 pacienţi cu boli congenitale din care nouă erau copii, unii chiar sugari.  

„În Anglia n-ar fi posibil să fii plătit simultan de două spitale“

Care credeţi că e principalul motiv pentru care medicii şi personalul auxiliar medical pleacă în continuare din ţară, deşi în ultimul timp li s-au majorat salariile?

E mai greu pentru mine să răspund la asta. Am văzut şi cazuri de întoarcere în ţară, chiar recente, la personal medical sau auxiliar şi asta e foarte îmbucurător. Noile salarii au ca scop probabil să stopeze migraţia asigurând un nivel de trai mai decent, de asemenea să eradicheze complet corupţia. Unii cinici spun că ar fi şi motive electorale, dar asta chiar nu contează pentru că premisele fundamentale sunt bune. Să nu uităm însă că dacă personalul medical dobândeşte venituri de invidiat faţă de alte categorii din România, asta aduce şi noi obligaţii.

În Anglia nu ar fi posibil ca după-amiază, de exemplu, să fii plătit simultan de două spitale, unul de stat şi unul privat, nu poţi să fii în două locuri! Un salariu mai bun la stat vine şi cu obligaţii crescânde. Cu timpul salariile mai bune vor duce sper şi la reducerea unor conflicte de interese din sistem. Dacă greşesc în această analiză superficială, îmi fac mea culpa, rămân însă un optimist în ce priveşte viitorul ţării. O altă reacţie la ce spunem aici legat de viitor ar fi - oare cât mai durează?

Vă vedeţi întorcându-vă definitiv în ţară sau aţi prefera să rămâneţi definitiv în Marea Britanie?

Sufletul meu este în România. Nu pot să critic ţara şi sistemul în care m-am format, nu pot să uit cât de mult datorez acestui loc şi celor care au avut grijă de dezvoltarea mea la debut. De aceea prefer să fac ceva concret ca să încercăm să schimbăm lucrurile. E însă nevoie de multă perseverenţă... M-am specializat în chirurgia bolilor congenitale nu numai pentru că este un domeniu fascinant, dar şi pentru că am sperat să pot lucra în ţară permanent într-un sector care este evident deficitar. Înainte de a mă stabili definitiv în Anglia, în 2009, am încercat să îmi găsesc un post în România, şi pentru a fi mai aproape de părinţi şi cei dragi, dar nu am reuşit asta.

Soţia mea mă sprijină în tot ce fac şi aveam sprijin mult şi pentru această reîntoarcere. Între timp copiii noştri, născuţi în Marea Britanie, îşi continuă şcoala şi viaţa aici şi viitorul lor este preocuparea noastră principală. Între timp eu vin să lucrez în România cât pot de des şi încerc să onorez toate invitaţiile. De mulţi ani încerc să demarez un proiect de transfer de know-how mai de anvergură în domeniul meu şi poate asta m-ar aduce şi mai aproape de ţară. În loc să mă gândesc că nu îmi găsesc locul, prefer să spun că am o carieră şi o viaţă privilegiată.

Comparaţia cu sistemul britanic nu mi se pare foarte potrivită. Ar fi mai bine să ne comparăm cu alte ţări din sfera estică. Bolile cardiovasculare congenitale sunt bine tratate în ţări ca Ungaria sau Ucraina, iar în ţări ca Polonia s-a ajuns  la superlativ. Dacă ei pot, noi de ce nu putem? Este o chestiune şi de mentalitate.

CV

A lucrat în Arabia Saudită la un spital militar

Nume: Şerban Stoica

Data şi locul naşterii: 1970, Iaşi

Studiile şi cariera: UMF Iaşi, studii şi specializări postuniversitare la universităţiile Edinburgh, Glasgow, Aberdeen, Cambridge şi Londra (University College London). 

A profesat în: Statele Unite, la Ohio State University şi University of Colorado, Denver, în Canada, la Dalhousie University (Halifax), în Arabia Saudită, unde a avut pentru o scurtă perioadă un post de medic primar la Spitalul Militar din Jeddah şi în Marea Britanie la British Royal Children Hospital din Bristol.

Locuieşte în: Bristol, Marea Britanie