FOTO Afacere de succes cu un castel ridicat de la zero în Cluj. Cum să faci bani din petreceri pentru copii
0Imaginează-ţi că pentru câteva ore eşti prinţ sau prinţesă într-un castel adevărat, unde poţi să îţi serbezi ziua alături de prieteni şi de personajele preferate din ultimele desene animate. Un astfel de loc există la Cluj-Napoca şi se numeşte „Castelul vesel”, iar afacerea merge ca pe roate. „Secretul” este clădirea superbă şi reclama făcută de clienţii mulţumiţi.
„Location, location, location” (amplasament, amplasament, amplasament-nr) este secretul reuşitei unei afaceri imobiliare şi are un rol esenţial în aproape orice tip de business. Clujencele Simona Mureşan (42 de ani) şi Alina Bugnar (30 de ani) îţi vor spune însă că în afacerea lor, organizarea de petreceri pentru copii, amplasamentul nu este cheia succesului, ci clădirea în care se derulează activitatea. „Castelul vesel” a devenit cel mai la modă loc pentru organizarea de zile de naştere pentru copii din Cluj, deşi se află în comuna Floreşti, la circa 10 kilometri de oraş, pe o strada – Tăuţiului- care duce spre o zonă aproape pustie. Amplasamentul este superb, peisajul te face să te simţi ca într-o staţiune montană, însă vadul comercial este aproape inexistent, dacă e să comparăm cu un mall sau un restaurant McDonalds, locaţii clasice de organizare a petrecerilor pentru copii.
În schimb, cele două clujence au la dispoziţie un castel desprins parcă dintr-o poveste. „Castelul este în primul rând secretul succesului nostru. Nu ştiu să fie în ţară un loc asemănător unde se ţin petreceri pentru copii. Am încercat să găsim altceva, să nu fie aceleaşi locaţii clasice - open space, ci clădirea să fie o atracţie în sine. Am vrut, de asemenea, să fie obligatoriu şi o curte, de care toată vara au beneficiat şi părinţii, care au stat la terasă, şi copiii, care au avut asigurat un spaţiu de joacă. Prima partea a petrecerii era în interior, iar a doua afară”, a susţinut Simona Mureşan. Castelul imită atât în exterior,cât şi în interior arhitectura medievală, combinaţia de elemente de construcţie precum lemnul şi piatra dându-i un aer autentic.
Din interior nu lipseşte o sală de mari dimensiuni, unde se organizează petrecerile, deasupra căreia tronează un candelabru masiv din fier forjat, iar într-un colţ se află un şemineu uriaş. Întrucât castelul a fost conceput pentru a fi locuit de o familie, care însă s-a mutat din ţară, aici au fost amenajate o sauna, jacuzzi şi o cramă.
„Castelul este în primul rând secretul succesului nostru. Nu ştiu să fie în ţară un loc asemănător unde se ţin petreceri pentru copii. Am încercat să găsim altceva, să nu fie aceleaşi locaţii clasice - open space, ci clădirea să fie o atracţie în sine”
Simona Mureşan, administratoarea „Castelului vesel”
Alina şi Simona, cele două clujence care au grijă de "Castelul vesel". FOTO: Remus Florescu
Afacere de succes
„Castelul vesel” a împlinit pe 14 decembrie un an de existenţă. „E bine. Suntem pe un trend ascendent , lumea începe să ne cunoască, lucrurile merg spre bine. Având în vedere că nu am mai făcut lucrul acesta şi nu ştiam ce se va întâmpla, pot spune că suntem mulţumite”, spune Simona Mureşan, fotograf de profesie şi absolventă a unei Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. „Mai mult decât facultatea, m-au ajutat cursurile de vânzări pe care le-am făcut lucrând în vânzări în domeniul auto circa 10 ani. Ideea de a investi într-o astfel de afacere mi-a venit după ce s-a născut fetiţa mea”, explică femeia. În ceea ce priveşte investiţia iniţială, Simona se rezumă să spună că „nu a fost mare”.
„În castel nu se locuise, deci totul era nou. Apoi, am vrut ca spaţiul să fie foarte aerisit. Nu a fost nevoie de decoraţiuni speciale şi de modificări”, a detaliat Simona. La capitolul cheltuieli, cel mai important capitol este chiria de 700 de euro lunar. Înainte să închirieze castelul către cele două clujence, proprietarul l-a scos la vânzare, preţul fiind de circa 300.000 de euro.
Ştim că petrecerea a avut succes când vin copilaşii şi ne mulţumesc frumos, spunând că a fost cea mai frumoasă petrecere şi nu mai vor să plece acasă. De asemenea, ştim asta când vin părinţii la noi şi ne spun: <<Puteţi să ne faceţi rezervare şi pe anul viitor. Avem deja rezervări pe anul viitor”
Simona Mureşan, administratoarea „Castelului vesel
Cât costă o petrecere la castel
„Preţurile sunt cam aceleaşi ca în toate locaţiile din oraş unde se organizează petreceri pentru copii. De exemplu, pentru un pachet pentru 10 persoane se plătesc 550 de lei şi asta include, totul pentru copilaşi: candy bar, pizza, suc, apă plus animaţia. Nu este inclus tortul, iar adulţii îşi aduc singuri mâncarea şi băutura. Eu, fetiţei mele, i-am făcut la un an petrecerea acasă, dar nu pot să spun că am ieşit mai ieftin. Pentru că acasă de multe ori te întinzi la mai mult decât o faci aici”, a detaliat Simona Mureşan. În medie, la „Castelul vesel” sunt trei petreceri pe săptămână. Capacitatea este de circa 20 de persoane. Petrecerile s-au făcut pentru copilaşi de la un an până la 9-10 ani. „De la 9 ani , copii vor altceva. Din păcate, nu prea există oferte pe piaţă care să satisfacă cererile lor”, a spus Simona.
„Petrecerile la modă sunt pentru fetiţe cele cu tematica „Frozen” - avem decoruri speciale, printuri, bannere, candy bar, feţe de masă pe temă. Prinţesa Sofia din Frozen e personajul preferat. Filmul a apărut de circa un an, dar încă e la modă. Pentru băieţi, se organizează Plane (Avioane-nr), Cars (Maşini-jr), pentru cei mai micuţi Mikey Mouse. Cam astea sunt”
Simona Mureşan, administratoarea „Castelului vesel”
Asa arată "Castelul vesel" în interior. FOTO: Remus Florescu
Cea mai eficientă strategie de promovare
Întrucât strategia de promovare a afacerii se bazează pe reclama pe care o fac clienţii mulţumiţi, „Castelul vesel” nu are un site propriu. De asemenea, nu sunt chletuiţi alţi bani pentru promovare în media. Până acum strategia aceasta a dat roade, rezervările fiind făcute şi cu un an înainte.
„Ştim că petrecerea a avut succes când vin copilaşii şi ne mulţumesc frumos, spunând că a fost cea mai frumoasă petrecere şi nu mai vor să plece acasă. De asemenea, ştim asta când vin părinţii la noi şi ne spun: <<Puteţi să ne faceţi rezervare şi pe anul viitor. Avem deja rezervări pe anul viitor”, explică Simona. Cea mai aglomerată perioadă din an este lunia iunie, când copiii termină şcoala. Atunci , la Castelul vesel s-au organizat petreceri aproape în fiecare zi din săptămână. „Să vii la muncă într-un castel, este la fel ca la orice loc de muncă, doar că vii mai cu drag”, concluzionează Simona Mureşan, arătând că după succesul primului an este sigură că la „Castelul vesel” se vor face petreceri „până la adânci bătrâneţi”.
Citeşte şi: