De peste 18 ore, pompierii încearcă să stingă incendiul izbucnit la groapa de gunoi a Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la un incendiu mai vechi de la Pata Rât  FOTO ISU Cluj
Imagine de la un incendiu mai vechi de la Pata Rât  FOTO ISU Cluj

Trei echipaje cu autospeciale de stingere a incendiilor ale pompierilor clujeni intervin de mai bine de 18 de ore la stingerea unor focare de incendiu de la rampa de gunoi temporară din zona străzii Pata Rât, din Cluj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, la apelul iniţial au răspuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, încadrate cu 18 pompieri, ce au fost sprijiniţi de utilaje şi cisterne pentru transportul apei din cadrul operatorului economic.

„Operaţiunile de stingere au fost demarate în forţă de la începutul intervenţiei, pentru a se opri propagarea incendiului pe toată suprafaţa deşeurilor din rampa de gunoi, ceea ce ar fi dus la prelungirea timpului de stingere şi suplimentarea resurselor necesare, având în vedere cantitatea mare de deşeuri din rampăa şi diversitatea materialelor conţinute. S-a reuşit limitarea extinderii flăcărilor în jurul orei 1.00, fiind folosite pentru stingere şi tunurile de apă de pe două autospeciale“, afirmă Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Potrivit acestuia, pentru stingerea în profunzime a focarelor rămase izolat în diferite puncte din masa de deşeuri, este nevoie să fie desfăcute stivele de deşeuri cu utilajele din obiectiv şi stingerea lor individual.

Acesta mai spune că nu se cunoaşte cauza incendiului şi că se fac cercetări.

De joi, 29 iunie şi până duminică inclusiv, 1 iulie, pompierii militari clujeni au avut 161 de misiuni.

Mai puteţi citi:

În două zile de caniculă, 190 de persoane au primit îngrijiri medicale, iar 90 de oameni au fost duşi la spital

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite