VIDEO Clujeanul arestat în dosarul tezaurului dacic acuză: „S-au făcut presiuni asupra mea. M-au arestat ca să le dau informaţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Camil Radu spune că asupra lui şi a familiei sale s-au făcut presiuni. FOTO: Remus Florescu
Horia Camil Radu spune că asupra lui şi a familiei sale s-au făcut presiuni. FOTO: Remus Florescu

Clujeanul Horia Camil Radu (45 de ani), care a fost arestat preventiv timp de 52 de ore, săptămâna trecută, pentru sustragere de la urmărirea penală şi export ilegal de obiecte de patrimoniu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că autorităţile fac presiuni asupra lui pentru a da  informaţii despre cei care vând şi cumpără astfel de obiecte.

Clujeanul Horia Camil Radu spune că Parcehtul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia  a fost contactat pe 8 mai  telefonic, cerându-i-se să se prezinte la audieri în calitatea de învinut. “M-au contactat telefonic şi mi-au cerut să vin în 10 mai la audieri. Le-am spus că nu pot pentru că sunt în Italia şi să-mi trimită citaţia acasă. Mi-au trimis acasă citaţie în care mă chemau pe 20. M-am întrors pe 12 iunie şi am trimis mail, în care le-am spus că am primit citaţi şi îi  rog să-mi comunice faptele pentru care sunt  pus sub învinuire, numele procurului de ca caz, nume poliţistului de caz,le-am spus că le stau la dispoziţie pentru declraţii prin comisie rogatorie, ca să nu mă deplasez până în România pentru declaraţii care se puteau da şi la domiciliul meu din Anglia”, a povestit clujeanul.

Horea Camil Radu a fost judecat de o instanţă din Anglia pentru că a delcarat la vamă, la intrarea în ţară, că  deţine 145 cosoni de aur în 2010. A fost arestat, judecat, iar instanţa din Anglia a decis că nu este vinovat de nimic. “Cred că procurorii din România au preluat dosarul. Ei m-au arestat pentru a face presiuni asupra mea pentru a-i ajuta să dea de urma unor piese din tezaurul dacic. Eu le-am spus încă din 2006 că voi coabora cu ei,dar îi taxez , le dau facutră. Au zis că nu putem să te plătim. De exemplu, eu ştiam o brăţară de aur de vânzare, aş fi cumpărat-o pentru statul român şi mi-aş fi luat comisionul. Ei au spus că nu vor aşa. Ei vor gratis. Mie nu-mi place modul lor de operare,  arestează fără probe, mint, fac presiuni asupra familiei”, a mai spus clujeanul. El a fost arestat, pe 24 iulie, de Tribunalul Alba pentru  sustragere de la urmărirea penală şi comerţ cu bunuri din patromoniul naţionl. După două zile, a fost eliberat de Curtea de Apel Alba  şi cererea de arest preventiv a fost retrimisă la Tribunal.  

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite