Balul Operei, să fie sau să nu fie?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sau „spuneţi-mi ce bal aveţi, ca să vă spun cum sunteţi ...". De-ar fi să fac o listă cu motivele pentru care aş emigra, primele trei ar fi compasiunea mea pentru capra vecinului, detestarea tichiei de margăritar şi iritarea pe care mi-o provoacă abundenţa de galben de pe feţele românilor.

Dacă ultimele două motive pot fi lesne identificate ca fiind în legătură cu primele două(!) dintre cele şapte păcate capitale (trufia si invidia), cel dintâi —"capra"— se trage din ceea ce pare a fi o trăsătură neaoş-românească, un adevărat blestem naţional. 

Ca (aproape) orice băştinaş, nici eu nu am fost scutit de gânduri criminale la adresa caprei, şi eu m-am împopoţonat cu tichii de mărgăritar şi tot eu am cultivat adesea galbenul strident. De fapt, cred că însăşi neputinţa mea de a garanta timpul trecut din afirmaţia de mai sus mă face să cochetez serios cu ideea fugii...

Balul Operei se întâmplă la Cluj (şi numai la Cluj, în România) începând din 1992. Luna viitoare, în zilele de 22 şi 23, va avea loc ediţia cu numărul XIX (au existat trei întreruperi).
 

O nefericită consecinţă a celor trei metehne naţionale -cu amărăciune evocate - face ca întrebarea din titlu să nu fie defel retorică. Ea există pe buzele şi în sufletul multor concitadini de-ai mei şi se hrăneşte cu cea de pe buzele şi din sufletele vecinilor noştri, ai tuturor (evident nu e vorba de cei paşnici, din alte oraşe sau ţări...).

Şi -vai- nu mă refer la conaţionalii din Bucureşti, Iaşi sau Timişoara, care ar fi normal să crape de invidie, căci ei n-au aşa ceva, ci la clujenii-ardelenii mei, cei mai cârcotaşi "dintre daci"!
 

Am însă şi o veste bună pentru iubitorii de "mondenităţi culturale" din capitala ţării şi a Moldovei: aflu că doctorul Matei Miko, părintele şi sufletul acestui eveniment, în marea lui ambiţie ( în sensul "ne-păcătos" al noţiunii), intenţionează să organizeze în anii ce vin Baluri ale Operei şi în oraşele domniilor lor! Să-i dea Dumnezeu sănătate!

Multe au fost de-a lungul celor 22 de ani, cu adevărat, păcatele acestui bal adus "cu acte în regulă" de la Viena, iar aforismul ( românesc!) " cum e turcu' şi pistolul" (unde turcul e poporul român, iar pistolul tot ceea ce produce el, de la clasa politică până la evenimente de orice soi) folosit îndeobşte pentru a explica toate grozăviile noastre, "private" sau naţionale, pe mine unul nu mă multumeşte.
 

Fară să am o tribună publică la dispoziţie (cum am acum), nu m-am sfiit niciodată să critic Balul, în multele lui faţete (ordinea fiind aleatorie):


1."Cocalarismul" vestimentar al majorităţii spectatorilor: magnifica clădire a Operei Naţionale din Cluj ( proiectată de către arhitecţii austriaci Helmer şi Fellner, la începutul sec. XX) a fost anual luată cu asalt şi —cu rare excepţii— practic batjocorită de sute şi mii de spectatori, care mai de care mai pestriţ îmbrăcaţi şi mai crunt —parcă— înverşunaţi împotriva bunului-gust şi simbolului vestimentar al capitalismului (şi nu numai), unica ţinută acceptabilă la o astfel de ocazie, fracul!


Un compromis— la limită— poate fi smochingul. Orice altă variantă, indiferent de cât de "preţioasă" e, nu este altceva decât sfidare de sorginte stangistă (mai nou şi "hipsteristă") şi/sau prostie crasă! 

Desigur, pentru a descrie cu adevărat monstruozitatea acestui fenomen ar trebui să fii cel putin Kafka...

Ţinutele doamnelor din Cluj şi din România? Întotdeauna peste nivelul nostru! Mai mult nu-mi permit...

2. (Prea) "Marele Bufet" al Balului, suedez teoretic, românesc prin manifestare, adesea o veritabilă orgie culinară, din ciclul "să halim gratis, fără număr", lait-motiv al majorităţii ediţiilor. Un tablou pantagruelic cu sute de "spectatori" —veşnic— înfometaţi, înfulecând "româneşte", parcă în pre-ziua Apocalipsei, cât pentru toată viaţa de apoi. Un incredibil obicei —mâncatul către miez de noapte— perpetuat —iată— nu doar de Revelion. Uneori, un bâlci de provincie (ca cel de la Negreni, de pildă), în care doar vigilenţa pompierului teatrului pare să ne fi salvat de mititei la grătar sau de boi la proţap (nu am nimic cu aceste —posibile— bunătăţi, ci doar cu inadecvarea lor). Şi la Viena se mănâncă, dar cu o măsura care lipseşte românilor (desigur, nu doar în materie de nutriţie).

3. Excesul de paradă (prezentare) de modă, o inserţie inedită şi binevenită altfel în conceptul balului operei, a cărei cauză nobilă, un omagiu adus frumuseţii supreme, trupul femeii, nu scuză însă întru totul mijloacele şi nu acoperă rezultatul.

4. Lipsa valsului, un act obligatoriu şi esenţial pentru orice bal care se inspiră direct din cel vienez.

De ce a fost aşa şi nu altminteri? Nu se ştie precis. Toată lumea —însemnând nimeni— e de vină. Organizatorii prin faptul că nu au motivat şi educat mai mult publicul, iar publicul pentru că s-a "abţinut", tipic româneşte, printr-o prea mare neimplicare, directă sau afectivă, sau, la fel de tipic, alegând ponegrirea. Exact ca în cazul tuturor lucrurilor care nu sunt cum ar trebui în ţara noastră.

Perfecţionismul este însă o mare virtute (mai ales pentru un bărbat). Dorinţa si puterea de a-ţi schimba viaţa —şi implicit opera— în bine poate face iertate (aproape) orice păcate. Sunt extrem de fericit să vă pot spune că "semne bune balul are"! Unele au început să apară în ultimii ani (de pildă, un număr tot mai mare de ţinute elegante), altele —cele mai multe— se anunţă la acestă ediţie, iar de-ar fi să-l credem pe Matei Miko (eu îl cred!), în 2015 ne aşteaptă o super-Ediţie Aniversară a Balului Operei, care va fi diferită de cea "mamă", doar exact atât cât e diferită Viena de Cluj ( până acum a existat o disproporţie, "Clujul de la Bal" situându-se ceva mai la sud-est...).

Anul acesta va exista un "dress-code" formal, explicit ( e aproape hazliu, ştiu...), se va dansa —în sfârşit!— pe o spectaculoasă scenă mare, ce va fi în premieră dezvăluită şi oferită publicului în întregime, parada modei se va reduce la o colecţie a talentatului creator Cătălin Botezatu, va apărea un "English Bar", unde se vor servi băuturi fine şi se va asculta jazz "live", and last but not least, Marele Bufet, un "gest culinar" la superlativ (cel putin calitativ, căci cantitativ e aproape imposibil —încă—, în România), va fi oferit de cinci restaurante clujene, şi cu siguranţă mai bun decât anul trecut.

Cu un sentiment de jenă menţionez de abia în încheiere lucrurile care au făcut ca Balul Operei din Cluj să fie întotdeauna —dincolo de simpatii sau ranchiuni— un eveniment cultural  şi nu doar monden, o manifestare "pozitivă", benefică  într-un final, pentru viaţa şi istoria oraşului: reprezentaţia excelentei opere clujene, premierea "seniorilor cetăţii", un omagiu public rar (pentru mulţi, chiar unic) adus de o societate eminamente egoistă, ingrată şi amnezică, unor oameni mai buni decât ea, premiile muzicale Lya Hubic, precum şi intermezzo-urile muzicale de bună calitate —cel mai adesea—. Enumerarea nu este exhaustivă. 

Nu sunt însă un critic "obiectiv" şi neutru şi nici nu-mi doresc, întrucât n-am putut sta deoparte, datorită motivelor pozitive mai sus evocate, precum şi a încrederii pe care o am în organizatori şi în frumoasele lor intenţii, şi m-am şi eu implicat activ, chiar dacă doar episodic, în organizarea Balului, mai precis a bufetului şi a barului, începând cu anul trecut. Să se ştie.

Vals!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite