Spectacol de la Teatrul Odeon. "Trei generaţii" se joacă pe 30 aprilie, la sala Barbu Ştirbei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul, programat luni, 30 aprilie FOTO CJC
Spectacolul, programat luni, 30 aprilie FOTO CJC

Iubitorii de teatru sunt invitaţi pe 30 aprilie, la sala Barbu Ştibei, la un spectacol de excepţie, pus în scenă de actori de la Teatrul Odeon: ”Trei generaţii” de Lucia Demetrius, regia Dinu Cernescu.

Distribuţia: Crina Mureşan, Sabrina Iaşchevici, Rodica Mandache, Angela Ioan, Paula Niculiţă, Ruxandra Maniu, Mircea N. Creţu, Laurenţiu Lazăr, Marian Ghenea, Alexandru Papadopol, Silvian Vâlcu, Ionuţ Kivu, Andrei Runcanu, Ioan Batinaş, Nicolas Caţianis, Marian Lepădatu, Dragoş Panait.

 “Dinu Cernescu a realizat un spectacol-bijuterie, o reîntoarcere în trei dintre epocile cele mai interesante şi bogate de istorie ale României. Pornind de la frumoasa şi corecta scenografie a Mariei Miu, care evocă – prin detalii simple, dar grăitoare – fiecare dintre cele trei perioade, până la modalitatea de joc a actorilor, totul este extrem de bine plasat în spaţiu şi timp. (...)

Crina Mureşan reprezintă surpriza acestei producţii. Interpretând-o pe Ruxandra, actriţa reuşeşte să facă, cu o uşurinţă uimitoare, trecerea dintre cele trei vârste la care este prezentată: adolescenţa, maturitatea şi senectutea. De la cele mai mici şi neînsemnate gesturi până la atitudinea corporală, Crina Mureşan se evidenţiază ca una dintre actriţele de forţă, dar şi de subtilitate ale teatrului românesc”, nota Tudor Sicomaş în Teatrul azi, nr. 7-9/ 2015.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite