Prognoza meteo: Se anunţă frig şi ninsori. Unde loveşte iarna, ce regiuni vor fi afectate de ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se face tot mai frig în următoarele zile în toată ţara, dar cu toate acestea temperaturile vor fi peste cele specifice acestei perioade. La munte va ninge, iar vântul va avea intensificări viscolind zăpada. În restul regiunilor va ploua. De vineri, frigul devine pătrunzător.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii pe arii extinse în regiunile intracarpatice şi cu caracter local în restul teritoriului. Vor fi ploi, iar în Maramureş, Transilvania, Dealurile Crişanei, nordul Moldovei şi posibil izolat şi trecător în zona subcarpatică vor fi precipitaţii mixte. În cea mai mare parte a zonei montane, dar cu precădere în Carpaţii Meridionali, va mai ninge, iar pe creste vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 60...70 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada. În celelalte zone, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -2 şi 5 grade. 

În Bucureşti, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 2...3 grade.

Minus 2 grade în Capitală

Joi, a doua zi de Crăciun, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele specifice perioadei din an. Cerul va fi temporar noros şi vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, îndeosebi în centrul, estul şi sud-estul ţării. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar în zona montană sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, unde pe creste temporar va viscoli sau spulbera zăpada, dar local şi la cote mai reduse în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 9 grade, iar cele minime între -3 şi 3 grade.

În Capitală, cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în continuare mai ridicată decât cea specifică perioadei din an, va fi de 7...8 grade, iar cea minimă de 1...2 grade.

Vineri, frigul devine pătrunzător. Valorile termice se vor apropia de cele specifice pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar în zona montană mai ales sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile estice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 8 grade, iar cele minime între -5 şi 0 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în Banat.

Cerul va fi temporar noros şi în Capitală, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 7 grade, iar cea minimă de -2...0 grade. 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite