Poliţia Transporturi: 92 de dosare penale, întocmite în urma controalelor în gări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acţiunilor derulate de Poliţia Română, în ultima săptămână, pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, au fost întocmite 92 de dosare penale şi au fost ridicate sute de litri de produs petrolier.

În perioada 25 ianuarie – 1 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., poliţiştii de la transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

Astfel, poliţiştii au efectuat controale în 427 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 482 de trenuri de călători. De asemenea, au acţionat pentru combaterea pescuitului şi comerţului ilegal, migraţiei ilegale şi contrabandei.

Pe parcursul acţiunilor, au fost depistate 10 persoane date în urmărire naţională sau internaţională, 5 minori lipsiţi de supraveghere şi 8 persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate. În total, în această perioadă au fost întocmite 92 de dosare penale, cercetările fiind continuate pentru documentarea activităţi infracţionale.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite