Peste 400 de trenuri, controlate de poliţişti. Trei urmăriţi naţional, prinşi în gară
0În ultima săptămână, poliţiştii de la transporturi au acţionat în staţiile de cale ferată, trenuri de călători şi în zonele de risc. Pentru neregulile constatate au fost întocmite 22 de dosare penale şi au fost aplicate peste 3.000 de sancţiuni contravenţionale.
În perioada 19 - 26 ianuarie, poliţiştii de la transporturi au patrulat în 347 de staţii de cale ferată, în 473 de trenuri de călători şi în alte 188 de zone de risc (aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale). În urma acţiunilor, poliţiştii au depistat 3 urmăriţi la nivel naţional, 4 minori lipsiţi de supraveghere, 12 persoane care practicau cerşetoria, 8 vânzători ambulanţi neautorizaţi şi 2 deţinători de substanţe interzise.
De asemenea, au fost puse în aplicare 30 de mandate de percheziţie şi 25 de mandate de aducere, fiind confiscate 150 de tone de minereu de cărbune, 860 de ţigarete şi alte bunuri, precum şi 18.700 de lei, 1.000 de euro şi 1.000 USD.
32 de exerciţii
Totodată, în acest interval, au fost desfăşurate şi acţiuni comune împreună cu autorităţile cu responsabilităţi în domeniu. În baza Planului de acţiune IMPACT, poliţiştii şi pompierii au efectuat 32 de exerciţii, în care au intervenit în cazul unor ipotetice accidente în care erau implicate substanţe periculoase sau trenuri de marfă destinate transporturilor unor astfel de substanţe. În cadrul acţiunilor comune, au fost verificate 126 de obiective economice (44 verificări la depozite de expediere a substanţelor periculoase şi 82 la destinaţie), 4.322 de vehicule feroviare (4.00 vagoane de marfă şi 120 de locomotive sau automotoare) şi 11.814 autovehicule rutiere, fiind aplicate 3.043 sancţiuni contravenţionale şi întocmite 22 de dosare penale.