Numărul cazurilor de infecţie cu virus West Nile a ajuns la patru. Un deces, înregistrat pe malul Borcei
0Numărul total al cazurilor de infecţie cu virusul West Nile semnalate în acest sezon a ajuns la patru, acestea fiind în judeţele Galaţi, Călăraşi, Tulcea şi în municipiul Bucureşti. Una dintre persoanele infectate a murit.
Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), în perioada 3 iunie - 1 august, au fost înregistrate patru cazuri de infecţie cu virusul West Nile, fiind vorba şi de un deces, în judeţul Călăraşi.
Cele patru cazuri au fost semnalate în judeţele Galaţi, Călăraşi, Tulcea şi în municipiul Bucureşti, două dintre ele fiind la persoane cu vârste peste 80 de ani, iar celelalte două în grupa de vârstă 40-49 de ani.
Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor şi substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul acesteia, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre), să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.