Accident cu două victime la Căscioarele. Şoferul vinovat conducea cu viteză, era băut şi nu avea permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Rutieră a deschis dosar penal FOTO Mihaela Cojocaru
Poliţia Rutieră a deschis dosar penal FOTO Mihaela Cojocaru

Fără experienţă în conducere, băut şi cu mania vitezei, un tânăr din Olteniţa a scăpat ca prin minune cu viaţă dintr-un accident pe care l-a provocat la Căscioarele. Doi pasageri din autoturismul pe care îl conducea nu au fost atât de norocoşi: au ajuns la spital cu răni grave în urma impactului.

Poliţiştii spun că şoferul vinovat de producerea accidentului are 27 de ani şi s-a urcat la volan fără permis şi băut. La sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Căscioarele, bărbatul, pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a vitezei şi a consumului de băuturi alcoolice,  într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului. Într-o clipă a ieşit de pe carosabil, unde a intrat în coliziune cu 2 paleţi cu cărămizi şi a distrus gardul unei societăţi comerciale.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite şi transportatee la Spitalul Olteniţa în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,48 mg /litru alcool pur în aerul expirat şi i-au fost prelevate două mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor, spun poliţiştii, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
 

Vă recomandăm şi:

Accident de motocicletă pe şoseaua Chiciului. Cum a ucis pe loc doi tineri teribilişti viteza excesivă

Cu permisul suspendat din 2014, s-a urcat la volan şi a provocat un accident

Accident pe DN3 Bucureşti-Călăraşi cu două victime. O maşină scăpată de sub control s-a înfipt într-un copac

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite