Tenismenii buzoieni, pe primele locuri la Cupa Federaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Poteras (mijloc) şi Eduard Ionescu (dreapta) au terminat concursul pe podium
Bogdan Poteras (mijloc) şi Eduard Ionescu (dreapta) au terminat concursul pe podium

În week-end, la Constanţa s-a desfăşurat “Cupa Federaţiei”,competiţie la startul căreia au participat cei mai buni 150 de tineri tenismeni din ţară. Sportivii de la CSM Buzău au reuşit să obţină două medalii, una de aur şi una de bronz, prin tenismenii Bogdan Poteraş şi Eduard Ionescu. Cei doi juniori au fost selectaţi în lotul naţional care va reprezenta România la Campionatul European de cadeţi din Franţa.

Rezultate bune pentru micuţii tenismeni buzoieni la „Cupa federaţiei”, competiţie desfăşurată la Constanţa şi la care au participat 150 de sportivi de la 30 de cluburi din ţară. 

Clubul Sportiv Municipal Buzău a participat la competiţia din Dobrogea cu cu opt sportivi, însă doar doi dintre ei au reuşit să termine pe podium. Este vorba de tenismenul Bogdan Poteraş, care a reuşit să termine pe primul loc la categoria sportivilor născuţi între anii 2003 – 2005, şi de Eduard Ionescu, care, la aceeaşi categorie de vârstă, a reuşit să se claseze al treilea.

 Potrivit antrenorului de la CSM Buzău, Ninel Poteraş, cel care îi pregăteşte pe cei doi tineri sportivi, pentru că au avut un parcurs foarte bun în cadrul turneului din week-end de la Constanţa, atât Bogdan Poteraş, cât şi Eduard Ionescu au fost selectaţi în lotul naţional care va reprezenta România la Campionatul European de cadeţi, eveniment care va avea loc în perioada 21 – 24 august, în Franţa, la Strasbourg.

Şi ceilalţi buzoieni care au reprezentat CSM Buzău la „Cupa Federaţiei” au avut rezultate bune. Astfel, Irina Rus a reuşit să se claseze pe locul 4, în timp ce Andra Murea şi Iulia Săpungiu au terminat concursul pe locul 5 la categoriile lor de vârstă.  De asemenea, Alexandru Stanciu a terminat pe locul 8 concursul, iar Adina Bălan pe locul 11. Laurenţiu Rotaru este singurul sportiv buzoian care nu a reuşit să treacă de faza grupelor. 

Citeşte şi: 206 locuri de muncă pentru şomerii buzoieni, prin AJOFM

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite