Sfaturi de vacanţă. Cum păcălim hoţii că suntem acasă pe durata concediilor

Sfaturi de vacanţă. Cum păcălim hoţii că suntem acasă pe durata concediilor

Sezonul concediilor, care este foarte aproape, reprezintă şi perioada cu cele mai frecvente spargeri de locuinţe. Multe se produc şi pe fondul neglijenţei proprietarilor, care, fără să vrea, le oferă indicii infractorilor specializaţi în furturile din apartamente. Ca să nu fim călcaţi de hoţi, poliţiştii ne oferă câteva sfaturi care ne scutesc de neplăceri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit poliţiştilor, spărgătorii devin din ce în ce mai pricepuţi în culegerea de informaţii despre viitoarele victime, un amănunt important oferindu-le chiar şi de banala cutie poştală.
 
De asemenea, postările de pe Facebook ori alte reţele sociale sunt atent studiate de hoţi, internetul fiind principalul mediu din care îşi atrag victime.
 
Fotografiile din propriile apartamente sunt importante indicii pentru hoţi. Ele pot determina valoarea unor bunuri care apar imortalizate, ori configuraţia locuinţei. Iar dacă acestea mai sunt însoţite şi de amănunte legate de concedii sau plecări pe durate mai lungi de timp, notificările devin adevărate invitaţii pentru spărgători. 
 
Hoţii sunt atenţi la detalii, astfel că, dacă de obicei ţinem maşina parcată în faţa blocului sau a casei, cel mai bine ar fi să o lăsăm acolo şi în perioada în care suntem plecaţi în vacanţă.
”Atunci când plecaţi în vacanţe, verificarea locuinţei de către un vecin de încredere ori o rudă şi colectarea poştei, reduc riscul furturilor din locuinţă. A nu se lăsa geamurile deschise pentru aerisire, chiar şi oscilobatant, atunci când suteţi plecaţi la serviciu, ori la diferite alte activităţi, pentru perioade mai mari de timp. Întotdeauna încuiaţi uşa de acces în locuinţă chiar şi când sunteţi plecaţi pentru o perioadă scurtă de timp”, Mircea Preda, fost poliţist la IPJ Buzău
 
Poliţiştii buzoieni de la compartimentul Prevenire ne recomandă să fim foarte atenţi la mesajele şi fotografiile pe care le publicăm în spaţiul virtual. Prevenţia trebuie să conţină însă un set cu măsuri de care fiecare dintre noi trebuie să ţină cont permanent.
 
O atenţie deosebită trebuie acordată chiar şi cutiei poştale, acumularea unui număr mare de scrisori sau alte documente de corespondenţă fiind semnul că destinatarul este indisponibil de multă vreme. 
 
FII CU UN PAS ÎNAINTEA HOŢILOR:
Nu permite accesul persoanelor necunoscute în locuinţă;
Când lipseşti de acasă, nu lăsa ferestrele deschise;
Fă-ţi o listă de control cu toate măsurile de siguranţă posibile şi verifică-le înainte de plecarea în vacanţă;
Evită să vorbeşti despre plecarea în concediu, atât în faţa necunoscuţilor, cât şi pe reţelele de socializare;
Dacă nu petreci noaptea acasă, lasă o lumină aprinsă sau un aparat radio pornit;
În cazul în care lipseşti o perioadă mai lungă de timp, roagă-ţi prietenii sau vecinii să treacă pe la tine, să îţi ridice corespondenţa;
Montează la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate;
Achiziţionează întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina.
 
DACĂ LOCUIEŞTI LA BLOC:
Achiziţionează un sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei firme de pază pentru apartamentul tău;
Încuietoarea de la uşa locuinţei trebuie să fie performantă. Hoţii acţionează doar unde există vulnerabilităţi;
Este important să o montezi corect, în aşa fel încât să nu se permită accesul, din exterior, la şuruburile de prindere, iar cilindrul să fie complet introdus în corpul broaştei, pentru a evita ruperea lui;
Dacă locuieşti la parter sau la etajul 1, grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoţi;
 
ÎN PLUS, SOLICITĂ ADMINISTRAŢIEI:
Montarea unui interfon la intrarea în scară şi utilizarea în mod corect pentru a şti exact cine intră în clădire;
Dotarea cu încuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, a teraselor sau a intrărilor suplimentare;
Iluminarea bună a holurilor şi palierelor blocului;
 
DACĂ LOCUIEŞTI LA CASĂ, MAI MULT DECÂT UTIL PENTRU LINIŞTEA FAMILIEI TALE POATE FI :
Instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătăţii;
Interzicerea accesului în locuinţă şi refuzul de a da informaţii despre tine, bunurile pe care le deţii ori despre vecini, persoanelor care pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu prezintă actul de identitate şi legitimaţia de serviciu;
Apelarea la o persoană de încredere care să îţi ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, în perioada în care lipseşti de la domiciliu;
Activarea sistemului de alarmă trebuie să devină un obicei firesc, precum închiderea uşii;
Prezenţa unui câine;
Evitarea depozitării în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare;  
 
 

 

citeste totul despre: