Peste 500 de amenzi, aplicate de Poliţia Rutieră Buzău în week-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politia

Nu mai puţin de 547 de sancţiuni contravenţionale aplicate şi 25 de permise de conducere reţinute. Este vorba de „recolta” poliţiştilor rutieri buzoieni, în urma acţiunilor desfăşurate în week-end.

Cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale – 256 - au fost aplicate conducătorilor auto ale căror autovehicule au fost înregistrate rulând cu viteze peste limitele legale atât în localităţi, cât şi în afara localităţilor, 11 dintre aceştia fiind „nevoiţi” să predea permisul pentru o perioadă de 90 de zile.

Poliţiştii rutieri au efectuat peste 300 de testări cu aparatele etilotest, iar în 11 situaţii a fost indicat consumul de alcool. 

Opt dintre şoferii depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au predat permisele pentru că au avut concentraţii alcoolice de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în celelalte situaţii s-au întocmit dosare penale. 

Cea mai mare valoare a concentraţiei alcoolice a fost indicată în cazul unui bărbat de 60 de ani, din comuna Cozieni, care a condus un autoturism pe raza localităţii de domiciliu deşi îi fusese anulat acest drept. La testarea alcoolscopică, a avut 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul respectiv a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma analizării materialului probator administrat de poliţişti în acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a dispus continuarea urmăririi penale faţă de bărbatul în vârstă de 60 de ani pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin. 2 şi 337 alin. 1 din Codul Penal, iar poliţiştii au luat împotriva lui măsura reţinerii pentru 24 de ore.  

Celelalte dosare penale au fost întocmite de poliţişti pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană căreia îi fusese suspendată exercitarea acestui drept, conducerea unui autovehicul neînmatriculat, respectiv „sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. 

Tot în week-end, poliţiştii rutieri au mai ridicat în vederea suspendării permisele a şase conducători auto, care nu s-au conformat regulilor privind prioritatea şi depăşirea ori semnificaţiei culorii roşii a semaforului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite