Judeţul Buzău, la un pas să scape de unul dintre depozitele neconforme pentru care României este sancţionată de Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De o săptămână, se lucrează intens la închiderea gropii de gunoi a oraşului Nehoiu, situată în localitatea Chirleşti.  Lucrările sunt prevăzute în proiectul ”Închiderea depozitului neconform de deşeuri din oraşul Nehoiu” şi vor fi terminate la sfârşitul acestui an. Prefectul Judeţului Buzău, Carmen Ichim, a inspectat marţi perimetrul fostului depozit de deşeuri nepericuloase din Nehoiu.

În prima săptămână de la demararea proiectului, firma care se ocupă de execuţia acestor lucrări a realizat acoperirea fostei gropi de gunoi cu pietriş, care este material de umplutură, şi tasarea acestuia. 

Următorii paşi sunt aplicarea unei membrane geotextile care să împiedice infiltrarea apei, acoperirea întregii suprafeţe cu un strat fertil şi amenajarea de şanţuri pentru drenarea apei pluviale.

Deşi termenul prevăzut în proiectul de închidere a depozitului este de maximum 12 luni, atât firma executantă, cât şi contractantul lucrărilor, Unitatea Administrativ-Teritorială Oraş Nehoiu, au dat asigurări că acestea se vor încheia în luna decembrie a acestui an.

image

Depozitul de deşeuri din Nehoiu, a cărui activitate a fost sistată în anul 2009, şi alte două depozite din Judeţul Buzău – cele ale societăţilor râmnicene Fermit şi Venus Oil Reg – se numără printre cele 68 de depozite neconforme de pe teritoriul României pentru care Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva ţării noastre.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite