Imaginea neretuşată a Buzăului interbelic: câini şi pisici moarte în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haosul care a stăpânit Buzăul în perioada interbelică şi în primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost taxat de gazetarii vremii prin articole extrem de critice. În anii în care marile oraşe progresau din toate punctele de vedere, Buzăul era un oraş al celor lipsiţi de maniere, care aruncau în plină stradă „câini şi pisici moarte, bălegar, gunoi şi tot ceea ce poate infecta mai puturos aerul şi sănătatea”.

Buzăul a cunoscut în ultimul veac două perioade de vârf în ceea ce priveşte dezvoltarea. Prima perioadă înfloritoare a fost cea în care au apărut valororase edificii, pe durata mandatelor primarului Nicu Constantinescu, între 1883 şi 1905. Atunci au fost pavate bulevarde, au fost construite clădiri grandioase, precum Palatul Comunal sau Hala de Carne şi Peşte, au fost amenajate grădini publice. 

O dezvoltare amplă şi rapidă, însă cu multe minusuri din punct de vedere estetic, a mai fost înregistrată în perioada comunistă, după anii '60. A fost perioada în care oraşul era plin de şantiere iar străzile şi mijloacele de transport în comun era furnicar de muncitori ordonaţi.

Între cele două mari războaie şi un deceniu după cel de-al Doilea Război Mondial, cetăţenii Buzăului s-au complăcut în delăsare, având chiar şi o conduită socială îndoielnică. Cel puţin asta reiese din articolele acide ale presei locale din acea perioadă.

                                                                                      Sursa: facebook.com/buzaulvechi.oldbuzau

image

În plin centru, mahalale, străzile Marghiloman, Mihai Bravu şi Transilvaniei, se pot vedea în plină stradă, aruncate de către cetăţeni cu pretenţii, câini şi pisici moarte, bălegar, gunoi şi tot ceea ce poate infecta mai puturos aerul şi sănătatea, aşa era descris târgul Buzăului. Potrivit jurnaliştilor din acea perioadă, străzile au devenit depozitul murdăriilor particulare, în centru s-au pus coşuri de gunoi, dar găseşti în ele câte un pietroi, iar în Gară, cetăţenii, în loc să scuipe în scuipători, o fac pe jos. 

”Şi după un atare preambul, nu cred că ne mai rămâne decât să facem o scurtă călătorie prin Buzăul interbelic şi să descoperim o lume aşa cum era ea creionată prin ochii presei locale. Neîndoielnic este faptul că ascuţita pană a jurnalistului a ştiut să arate pentru cei ce vor veni acele pete de întuneric care acopereau dreapta vedere către progres a unei lumi ce năzuia să se numere printre privilegiaţii locuitori ai veacului cel nou”, scrie profesorul de istorie Adrian Constantin, în articolul ”Pe lungul drum al modernizării. Buzăul edilitar interbelic în optica presei locale”.

La 10 mai 1926, Vocea Buzăului descria Buzăul în accente dure: „Străzile pavate cu bolovani de râu sunt mai proaste ca în Hârşova sau Medgidia. În vreme de ploaie, lipsa nu de canalizare, dar de simplă scurgere a străzilor, inundă casele împotmolite, străzile şi oraşul iau aspectul unei comune rurale(…). Buzăul are aspect de oraş în timpul zilei, când se lasă seara, ai impresia că intri în iad.” 

Gazetarii ziarului Vocea Buzăului au criticat proasta iluminare a străzilor. „Întunericul ce stăpâneşte acest oraş în timpul nopţii, felinarele cu gaz şi cu lămpi de opt linii aşezate chiar pe strada ce duce de la gară în centrul oraşului, sunt semnele caracteristice Buzăului, pentru că Fălticenii, Tecuciul, Râmnicul Sărat (…) sunt de mult luminate cu electricitate. Într-un cuvânt, oraşul nu are lumină, n-are străzi pavate sau măcar întreţinute, oraşul n-are baie şi nimic din ceea ce progresul a înzestrat de mult alte oraşe.”, scria Vocea Buzăului din 10 mai 1926.

Potrivit ziariştilor locali, în anul 1932, oraşul care număra atunci 36.115 locuitori, avea o mortalitate infantilă ce depăşea media pe ţară, printre cauze numărându-se îngrijirea deficitară a copiilor, ignoranţa maternă şi, nu în ultimul rând, starea economico-socială. 

Atunci, la Buzău, asistenţa medicală la domiciliu sau izolarea spitalicească erau precare. Apele menajere erau aruncate în curţi, pe stradă şi în puţuri absorbante. „În cursul anului 1932, s-au înregistrat următoarele epidemii: scarlatină-43 de cazuri, febră tifoidă-23 de cazuri, tuse convulsivă-43 de cazuri, tuberculoză-343 de cazuri (104 morţi), sifilis-310 cazuri. Nu există un serviciu sanitar corespunzător pentru căutarea prostituatelor. Din 6495 de locuinţe, numai jumătate corespund cerinţelor igienice”, scriau gazetarii de la Vocea Buzăului, nr.11,  din1933.

Sursa: facebook.com/buzaulvechi.oldbuzau

image

Pentru a evidenţia imaginea sumbră spaţiului public al Buzăului interbelic al anilor ’30, profesorul Adrian Constantin evocă în lucrarea sa un editorial al avocatului C.Baciu, intitulat „Societate a Respectului Străzii”: 

„În plin centru, mahalale, străzile Marghiloman, Mihai Bravu şi Transilvaniei, se pot vedea în plină stradă, aruncate de către cetăţeni cu pretenţii, câini şi pisici moarte, bălegar, gunoi şi tot ceea ce poate infecta mai puturos aerul şi sănătatea. Străzile au devenit depozitul murdăriilor particulare. În centru s-au pus coşuri de gunoi, dar găseşti în ele câte un pietroi, iar în Gară, cetăţenii, în loc să scuipe în scuipători, o fac pe jos. Cetăţenii nu sunt educaţi. Să se aplice sancţiuni pentru a aduce respectul străzii. Bicicliştii sunt pe trotuar şi obligă pe pietoni să intre pe stradă. Femeia de trotuar a monopolizat spaţiul din faţa Tribunalului. Apoi Crângul este oare destinat refugiului omului condamnat la putoare?”. („Vocea Buzăului”, an IX, nr. 32/12 august 1933)

Realităţile pe care presa locală le surprindea prin pana acidă a jurnaliştilor locali, îşi găsesc fără tăgadă o confirmare în cunoscuta conferinţă cu tilul „Buzăul edilitar”, pe care primarul interbelic Stan Săraru o ţine în anul 1936 în cadrul Cercului Cultural „N. Vaschide” din localitate. 

Printre problemele dezbătute, la acel moment, constituind o veritabilă chestiune a zilei, menţionăm expunerile privitoare la  reţelele stradale, alimentarea cu apă potabilă a urbei, iluminatul electric, reţeaua de canalizare şi staţiile de pompare a apelor menajere şi a celor rezultate din inundaţii, construirea unui abator modern şi a unei băi publice şi, nu în ultimul rând, o evaluare pragmatică a modalităţilor de realizare a acestor necesităţi edilitare ce reclamau, în mod firesc, mari costuri financiare din partea oraşului. (Adrian Constantin, ”Pe lungul drum al modernizării. Buzăul edilitar interbelic în optica presei locale”)

Facebook.com/buzaulvechi.oldbuzau

image
Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite