Fosta contabilă a primăriei Cilibia, cercetată pentru infracţiuni economice cu un prejudiciu uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta contabilă a primăriei comunei buzoiene Cilibia este cercetată penal, pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Femeia este acuzată că, timp de trei ani, în baza unor facturi fictive, a plătit ilegal câteva miliarde către trei firme, în complicitate cu administratorii acestor societăţi.

În urma analizării materialului probator administrat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale faţă de buzoiancă, în vârstă de 49 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. 

În acelaşi timp, procurorii au luat măsuri şi faţă de administratorii societăţilor prin care se sifonau banii, doi bărbaţi de 59 şi 49 de ani, acuzaţi de complicitate la delapidare.

Din cercetările efectuate s-a constatat că, în perioada ianuarie 2012–aprilie 2015, din contul unităţii administrativ teritoriale au fost efectuate, de către femeie, plăţi nelegale în cuantum total de 697.515 lei către trei societăţi comerciale administrate de cei doi bărbaţi, justificându-se astfel achiziţii de materiale documentare, consultanţă ori servicii de transport, pe baza unor facturi fictive emise de către acestea.

Faţă de fosta contabilă a Primăriei Cilibia s-a luat măsura controlului judiciar.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite