Doliu printre oamenii de cultură: a murit Bucur Chiriac, scriitorul care i-a dedicat o carte de poezie legendarului vultur Ilie

Scriitorul buzoian Bucur Chiriac a murit în dimineaţa zilei de 8 martie, la vârsta de 84 de ani. Prin trecerea sa la cele veşnice, literatura română a pierdut una din personalităţile marcante ale culturii naţionale. A fost ataşat cultural al României la Moscova şi Sofia. Bucur Chiriac va fi înmormântat joi la Cimitirul Belu din Bucureşti. Sicriul cu trupul scriitorului va pleca miercuri, la ora 12.00, de la locuinţa sa de pe B-dul N. Bălcescu.

Născut la la 1 mai 1932, în cartierul Mihai Viteazu din municipiul Buzău, Chiriac Bucur, poet, publicist, eseist, prozator şi colecţionar de artă, a fost cel de-al 10-lea copil al unei familii de oameni săraci. Cursurile şcolare primare şi gimnaziale le-a încheiat la Buzău, la Şcoala nr. 10 - „Petre şi Hrisula Zangopol” şi Gimnaziul unic de pe lângă Liceul Industrial nr. 2. 

În anul 1955 îşi susţine examenele de diferenţă, putând să-şi continuie studiile la Liceul „Andrei Şaguna”, din Braşov, unde îşi ia bacalaureatul, după care devine student la Facultatea de Limbă română şi Istorie a Univ. Bucureşti, cursuri fără frecvenţă, pe care le întrerupe după absolvirea anului IV. Între 1958-1963 frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, Univ. Bucureşti, promoţia „George Călinescu”, avându-i profesori pe cei mai titraţi lingvişti şi critici literari ai limbii şi literaturii române precum: Tudor Vianu, George Călinescu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Edgar Papu, Mihail Pop, Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

A plecat în cariera sa de la o simplă slujbă de normator, ajungând contabil, redactor şi corespondent permanent al ziarului În slujba Patriei. Între anii 1955-1958 a fost muzeograf principal la Muzeul regional de istorie din Ploieşti, sub îndrumarea profesorului emerit Nicolae Simache. În anul 1963 a fost numit diplomat la Ministerul Afacerilor Externe. 

Cariera de diplomat a continuat-o în calitate de ataşat cultural la Ambasada României la Moscova şi Ministerul Afacerilor Externe. În 1979 este transferat ca instructor principal la Direcţia Relaţiilor Culturale din Ministerul Culturii şi pe urma revine în Ministerul Afacerilor Externe, ca Secretar I la Direcţia Relaţiilor Culturale, cu sarcina de a coordona activitatea centrelor culturale ale României din străinătate. 

Între anii 1993-1996, a fost Secretar I şi ataşat cultural la Ambasada României la Sofia, iar din 1996 pensionar. A donat o impresonantă colecţie de artă contemporană Muzeului de Istorie Al. Odobescu din Buzău. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1985). A fost declarat „Cetăţean de Onoare” al municipiului Buzău şi „Omul Anului” (2007).  

Este autorul următoarelor volume: Aproape de copilărie - versuri; Caii de fum (1982); Zmeele copilăriei (1983); Întoarcerea în câmpie (1986); Ultimul zăgan (1988); Statui la Măgura: versuri (1994); Firul subţire al amintirii (1997); La marginea cerului (1997); Trecător grăbit prin timpul nostru: evocări despre prof. N. I. Simache (1998); Clopotele Athosului (2000); Anotimpul liniştii (2003); Mai aproape de Dumnezeu: poeme creştine (2004); Spovedania unui colecţionar de artă (2007); Vulturul Ilie (2008); Jertfă pentru Înălţare (2009); Cartierul Mihai Viteazul: O minimonografie sentimentală (în colaborare cu publicistul Viorel Frîncu, 2010); Amintiri despre apusul zeilor: memorialistică, 2 vol. (2011); Vitralii (ediţia a II-a, 2013).

Scriitorul care a evocat în versuri povestea Vulturului Ilie, o legendă a Buzăului

Bucur Chiriac a trăit o frumoasă, dar şi tristă copilărie alături de vulturul Ilie, motiv pentru care i-a dedicat un volum de poezii intitulat „Ultimul zăgan“, publicat în 1988. Poetul a scris versurile despre Ilie cu nostalgie, dar şi cu dorinţa de a trage un semnal de alarmă pentru neglijenţa şi nepăsarea cu care tratăm natura, distrugând-o.

Bucur Chiriac susţinea că vulturul Ilie a fost ultimul exemplar din specia sa, zăganii dispărând la sfârşitul anilor ’30, în urma unor campanii de împuşcare, fiind învinovăţiţi că ar duce la dispariţia caprelor negre din Carpaţi. În literatura de specialitate apare că ultimul zăgan ar fi fost împuşcat în anul 1938, la Pasul Turnu Roşu, lângă versantul de vest al Munţilor Cozia. 

Numele cărţii, „Ultimul zăgan“, i-a fost sugerat poetului de către Marin Sorescu, bun prieten al buzoianului.