DNA cere cinci ani de închisoare cu executare pentru deputatul Titi Holban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titi Holban
Titi Holban

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut cinci ani de închisoare pentru Titi Holban, în dosarul în care este cercetat şi acuzat de trafic de influenţă. Deputatul le-a spus judecătorilor, plângând, că a pierdut tot şi nu mai are nimic de pierdut, iar cei 10.000 de euro despre care DNA spune că au fost primiţi drept şpagă erau împrumutaţi celui care l-a denunţat.

Deputatul Titi Holban le-a declarat magistraţilor că ”Banii au fost împrumutaţi”. 

”Am avut o întâlnire cu Paul Rădulescu în septembrie la notar şi atunci m-a amenintat. Paul Rădulescu, având acea condamnare şi cercetarea pentru evaziune fiscală, a căutat să beneficieze de acest denunţ. Din 2008, de când am intrat în politică, soţia avea o firmă cu 70 de angajaţi, acum este în faliment. Casa este vândută. Am poprire pe 34.000 lei de la Parlament. Pot sa spun că am pierdut tot. Nu mai am nimic de pierdut”, a declarat Titi Holban.

Pe 16 martie 2016, deputatul Titi Holban a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. 

Totodată, magistraţii au dispus în cazul lui Titi Holban un termen de încercare de 4 ani. Decizia nu a fost una definitivă putând fi atacată cu apel. 

Pe 24 iunie 2014, deputatul Titi Holban era acuzat de procurorii DNA că în ianuarie 2014 a acceptat să intervină ”pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie”, se precizează în comunicatul DNA din 24 iunie 2014. 

În schimb, Holban a primit 10.000 euro, sumă pe care a încasat-o efectiv, în două tranşe. În consecinţă în iunie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de deputat, pentru trafic de influenţă.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite