Acces restricţionat pentru jucătoarele de la Handbal Municipal Buzău în Sala Sporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUZAU

În acest weekend, va începe noul sezon al Diviziei A de handbal feminin. Gruparea Handbal Municipal Buzău va debuta în deplasare, împotriva formaţiei Spartac Bucureşti. Veştile nu sunt tocmai bune pentru Handbal Municipal. Din cauza faptulului că Primăria Buzău nu va finanţa în acest an clubul buzoian, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret i-a restricţionat trupei lui Romeo Ilie accesul în Sala Sporturilor.

În noul campionat al Diviziei A, Handbal Municipal va juca, în prima etapă, în deplasare, cu Spartac Bucureşti. Partida se va disputa duminică, de la ora 12:00, în Sala Rapid din Capitală. Cu un lot sensibil egal ca valoare celui din sezonul trecut, formaţia din Buzău merge în Bucureşti doar cu gândul la victorie, Spartac Bucureşti fiind considerată una dintre cele mai slabe echipe din serie.

Din păcate, chiar înainte cu câteva zile de începerea noului seyon, Handbal Municipal a primit o veste neplăcută. Echipei buzoiene i-a fost restricţionat accesul în Sala Sporturilor pentru antrenamente, întrucât nu mai are bani să plătească pentru închirierea sălii! Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, cea care administrează sala, a înştiinţat conducerea clubului că va permite accesul handbalistelor doar pentru două antrenamente pe săptămână şi meciul propriu-zis. 

În aceste condiţii, cât va permite vremea, antrenorul Romeo Ilie îşi va desfăşura şedinţele de pregătire pe stadionul de rugby din Parcul Tineretului, iar în sală îşi va duce fetele înaintea jocului de campionat de la sfârşit de săptămână.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite