A fost reţinut şoferul care a omorât un copil de 13 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Tânărul care a provocat duminică un accident mortal, la intrarea în Buzău, a fost reţinut pentru 24 de ore, în baza probatoriului administrat de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive.

Duminică dimineaţă, tânărul de 23 de ani din Florica, bine băut fiind, aflat la volanul unui bolid, în timp ce rula pe DN 2 E 85, din direcţia Urziceni către Buzău, la intrarea în municipiu, a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă, a acroşat gardul împrejmuitor al curţii unei societăţi comerciale şi apoi s-a oprit în incinta unei benzinării, aflată în apropiere.

În urma impactului extrem de violent, un copil de 13 ani a murit, iar şoferul precum şi alţi trei tineri au fost răniţi. Ultima victim a accidentului a fost descoperită ulterior de către oamenii legii. Mai exact, acesta se afla în porbagajul maşinii iar după impact, speriat să nu fie luat la întrebări de oamenii legii, deşi era rănit s-a refugiat în staţia Peco din zonă şi apoi a fugit printr-un geam. La scurt timp, omul s-a prezentat la spital iar de acolo a ajuns la poliţie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite