A apărut calendarul cu sărbătorile creştine din 2018. Există şi o variantă piratată, cu greşeli, avertizează preoţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A apărut calendarul creştin ortodox român pentru 2018, care este dublat de o variantă piratată, spun preoţii. Produsul avizat de Biserică este redactat în trei variante, foaie, de birou ori agendă şi este ilustrat cu icoana Sfântului Andrei, Ocrotitorul României. Calendarul fals îi poate deruta pe creştini, spune un reprezentant al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a pus déjà la dispoziţia credincioşilor calendarul creştin ortodox pentru anul liturghic 2018. Calendarul este ghidul  după care se orientează credincioşii pentru anul viitor, iar fiecare membru al bisericii îsi structurează viata după mersul sărbătorilor.

Toate modelele de calendare editate cu acordul Patriarhiei Române sunt ilustrate cu icoana Sfantului Andrei, Ocrotitorul României. ”Am ales pentru acest an să îl ilustrăm cu Sfântul Apostol Andrei pentru că anul ce vine este dedicat unităţii de neam şi făuritorilor Marii Uniri de la 1918”, spune preotul Ioan Şolea, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Preotul Şolea îi îndeamnă pe credincioşi să cumpere noile calendare numai din incinta bisericilor şi nu de la comerciantii ambulanţi. Exemplarele piratate pot conţine greşeli de redactare şi de datare a sărbatorilor, spune preotul buzoian.

image

În anii trecuţi, au fost persoane care s-au orientat după calendarele piratate şi au fost nevoite să anuleze anumite evenimente pentru că erau în post. ”Veţi avea calendare care conţin datele corecte dacă le achiziţionaţi din centrele noastre. Dacă le luaţi din alte părţi o să vă convingeţi că datele nu vor coincide”, avertizează preotul Ioan Şolea. 

Calendarul agendă a fost conceput într-un format practic (12×8 cm), foarte accesibil, însemnările tipiconale din zilele de duminică, necesare, îndeosebi, slujitorilor Sfintei noastre Biserici, fiind evidenţiate separat.

Pe site-ul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei scrie că ”o parte considerabilă din banii încasaţi ca urmare a comercializării calendarelor va fi folosită pentru susţinerea activităţilor pastoral-misionare, cultural-educaţionale, social-filantropice şi administrative”.

Se mai precizează pe site că Biserica Ortodoxă Română nu a dat nici unei persoane fizice sau juridice acordul pentru producerea şi comercializarea acestor calendare. Calendarele au fost puse spre vânzare la toate parohiile din judeâul Buzău, cu preţuri începand de la 5 lei.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite