Trei contestaţii blochează o investiţie de 52 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contestarea licitaţiilor a deveni o modă în România. Companiile care pierd şi-au făcut un obicei în a bloca investiţiile importante

Nu au trecut nici două săptămâni de la desemnarea constructorului pentru Centrul de Afaceri de 52 de milioane de lei, că au şi apărut trei contestaţii. Acesta nu fac decât să întârzie începerea lucrărilor. Aproape toate marile proiecte ale Braşovului s-au lovit de contestaţii, dar nicio firmă nu a reuşit să câştige în instanţă. În final doar s-a pierdut timp preţios.

„Din păcate, şi în cazul acestui proiect va trebui să trecem prin aceleaşi proceduri, care vor avea ca efect întârzierea începerii lucrărilor. Sper ca cele trei contestaţii să se soluţioneze în scurt timp, astfel încât să putem demara cât mai repede acest proiect“, a precizat primarul George Scripcaru.

Licitaţia pentru Centrul de Afaceri a fost câştigată de compania Con-A din Sibiu care a oferit un preţ de 52,8 milioane de lei, cu 18 milioane mai mic decât estimarea iniţială de 70 de milioane. 

Pe aceeaşi temă:

Investiţii de 100 de milioane de euro din fonduri europene la Braşov

Investiţii majore în acest an în Poiana Braşov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite