Percheziţii la producătorii ilegali de alcool. 150 de persoane vor fi audiate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT încearcă destructurarea unei reţele de traficanţi de băuturi alcoolice, acuzaţi de evaziune fiscală.

UPDATE În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că mai multe persoane de pe raza municipiului Brăila  au constituit un grup infracţional organizat în vederea determinării şi înlesnirii comiterii de către alte nuclee infracţionale organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de deţinere şi producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării. Unul dintre grupurile vizate de anchetatori este din Braşov.

Suspecţii livrau alcool contrafăcut sub apartenenţa unor diverse produse (alcool sanitar, loţiuni cosmetice, soluţie spălare parbriz etc.) prin intermediul unor lanţuri de magazine de tip hipermarket către diverşi producători de băuturi contrafăcute, în baza unor înţelegeri prealabile cu aceştia.

 Ulterior achiziţionării en-gross a acestor produse, cei în cauză recurg la „renaturarea” lor ilicită (prin filtrări succesive şi alte procedee empirice) şi comercializarea clandestină a alcoolului etilic astfel (re)obţinut sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cu titlul de accize. Prejudiciul calculat până la acest moment procesul este de peste 5.000.000 euro.

Peste 100 de percheziţii au loc în această dimiţeaţă în Braşov, Bucureşti, dar şi în alte judeţe ale ţării precum Galaţi, Constanţa, Tulcea şi Brăila. Procurorii fac percheziţii la producătorii ilegali de alcool. Potrivit procurorilor, prejudiciul la bugetul de stat este estimat la peste 5 milioane de euro. Suspecţii sunt acuzaţi că produceau vin, coniac şi vodcă din alcool medicinal, punând în pericol sănătatea populaţiei. Nu mai puţin de 150 de persoane vor fi audiate astăzi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite