Consiliul Judeţean dă banii pentru apă, Primăria Racoş îi dă pe pază…

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Racos

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Dar ce te faci când vorbim despre banii publici, cheltuiţi anapoda şi nu în interesul comunităţii locale?

Fost deputat UDMR, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în mandatul trecut şi consilier judeţean acum, Kovacs Attila s-a remarcat prin lobby-ul făcut pentru a direcţiona bani din bugetul judeţului către localităţile cu primari maghiari.

Aşa s-a întâmplat şi în 2011, când Consiliul Judeţean a alocat 300.000 de lei (3 miliarde de lei vechi) pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Alimentare cu apă Comuna Racoş”. Numai că banii au ajuns cu totul şi cu totul în altă parte…

Neregulile au fost descoperite de Curtea de Conturi Braşov, la un control efectuat la Primăria Racoş anul trecut. Potrivit auditorilor financiari externi, Primăria Racoş a încheiat cu SC Protection B.G.G. SRL Braşov contractul nr. 1.959 din 19.04.2011 având ca obiect servicii de pază, cesionat ulterior către SC Tactical Response Team SRL Braşov, prin atribuire directă, deşi valoarea acestuia se situa din punct de vedere al pragului valoric pentru atribuirea prin licitaţie publică.

Mai mult, arată specialiştii Curţii de Conturi, Consiliul Local Racoş a aprobat atribuirea contractului prin licitaţie, deşi prin bugetul local nu erau prevăzute surse pentru finanţarea acestor cheltuieli.

Din acest mortiv, pentru a acoperi gaura de la buget, suma alocată de Consiliul Judeţean Braşov pentru alimentarea cu apă a localiităţii a fost deturnată către plata serviciilor de pază, schimbând fără bază legală destinaţia sumelor alocate. „Totodată, unele dintre plăţile efectuate nu au fost justificate cu servicii prestate sau unele justificări nu au legătură cu serviciile prestate, astfel că prejudiciul estimat este în sumă de 320.000 lei (3,2 miliarde de lei vechi)“, sea rată în raportul Curţii de Conturi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite