Şapte ani de închisoare, pedeapsă că a vrut să-şi omoare fratele
0Magistraţii Curţii de Apel Braşov au menţinut pedeapsa în cazul bărbatului care a încercat să îşi înjunghie mortal fratele.
Astfel, Adrian Tincu va petrece după gratii şapte ani, la care se mai adaugă un rest de un an şi 4 zile, un rest de pedeapsă dintr-un alt dosar în care a fost condamnat de judecătorii din Harghita. Sentinţa este definitivă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au început urmărirea penală în data de 17 aprilie 2016, a lui Adrian Tincu, acuzat de tentativă de omor săvârşit asupra unui membru de familie.
„Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în după-amiaza zilei de 16 aprilie 2016, inculpatul Tincu Adrian l-a înjunghiat cu un cuţit pe fratele său T. L. I. în casa acestuia din urmă (din Arini). Persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, fiind stabilit diagnosticul : traumatism craniofacial prin agresiune, plagă tăiată cu lambou cutanat arcadă zigomatică stângă, plagă cu lipsă de substanţă antebraţ stâng”, a precizat procurorul Adrian Aldea, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.