Un şofer va fi pus sub acuzare pentru că s-a autoaccidentat, după ce s-a urcat băut la volan şi a intrat cu maşina într-un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un braşovean de 51 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în contextul în care nu a mai reuşit să menţină controlul maşinii pe care o conducea, pe fondul consumului de alcool, a părăsit carosabilul şi s-a oprit cu maşina într-un stâlp.

Pe 14 septembrie, un bărbat, în vârstă de 51de ani, din judeţul Braşov, în timp ce conducea un autovehicul pe raza oraşului Făurei, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă şi lovind un stâlp.

”În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a şoferului, acesta fiind  testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,58 mg/l, fiind condus la spital pentru acordarea de îngrijri medicale şi recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite