FOTO Motocicliştii brăileni şi gălăţeni au mărşăluit în coloană prin Brăila, pentru a  le atrage atenţia şoferilor că şi ei există în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de motociclişti din Brăila şi Galaţi au defilat, vineri, începând cu ora 17.45, pe un traseu prestabilit din municipiul Brăila, în cadrul unei acţiuni menite să conştientizeze şoferii despre importanţa respectării în trafic a vehiculelor pe două roţi. Marşul a fost organizat în colaborare cu Poliţia Rutieră care a însoţit, cu două echipaje, coloana de mtociclete

Motociclişti s-au întâlnit cu poliţiştii rutieri pe faleză, în zona Căpităniei Portului, pornind apoi pe următorul traseu: Piaţa Traian – Calea Galaţi – bulevardul Dorobanţilor – Calea Călăraşilor – Piaţa Independenţei. Scopul întâlnirii a fost acela de a preveni accidentele rutiere în care sunt implicate motociclete. Cei care conduc vehicule pe două roţi au împărţit flyere şoferilor pentru a le reaminti că şi motocicliştii sunt participanţi la trafic. "Un impact frontal chiar şi la 50 km/h poate fi fatal motociclistului. Sub acea cască ai un prieten, nu un concurent" - acestea sunt mesajele pe care motocicliştii le-au transmis şoferilor.

Este a doua acţiune de acest gen, prima derulându-se la Brăila în urmă cu un an. În discuţiile pe care le-au purtat cu motocicliştii în momentele dinaintea începerii marşului, agenţii de la Rutieră le-au exemplificat câteva evenimente rutiere tragice de pe parcursul acestui an în care au fost implicate motociclete de mare putere. Ei au reamintit obligativitatea purtării căştii de protecţie atât pentru motociclişti, cât şi pentru pasageri, respectarea limitelor legale de viteză în localităţi şi în afara acestora, viteza excesivă fiind una dintre cauzele principale generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii au ţinut să precizeze faptul că la Brăila nu au fost înregistrate accidente cu motociclişti, în ultima perioadă, însă le-au exemplificat pe cele de la nivel naţional. În discuţie a fost adus şi cazul motopoliţistul Cristian Georgian Dobrilă, care a ajuns în scaunul cu rotile în urma unui teribil accident produs la Constanţa.

De asemenea, poliţiştii le-au recomandat motocicliştilor să aibă o conduită preventivă în trafic şi să-şi conducă vehiculele pe două roţi fără să pună în pericol siguranţa celorlalţi, fiindu-le interzis să meargă în zig-zag sau să facă drifturi. Pe timpul întâlnirii interactive, poliţiştii le-au atras atenţia motocicliştilor şi cu privire la efectuarea curselor ilegale în municipiu, recomandându-le să evite accelerarea voită a motoarelor, menţionând faptul că se primesc numeroase sesizări de la locatarii blocurilor de pe Calea Călăraşilor, care se plâng de zgomotul infernal făcut noaptea de motocicletele care circulă cu mare viteză pe această arteră importantă a municipiului.

La rândul lor, motocicliştii le-au solicitat poliţiştilor să fie mai drastici cu şoferii care nu respectă regulile de circulaţie şi care îi şicanează voit în trafic pe cei care circulă pe vehicule pe două roţi.

Cititi si

Trei persoane au murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs de un motociclist

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite