Cursă de urmărire prin Brăila pentru prinderea unui şofer care nu avea acte de provenienţă pentru câteva biciclete

Cursă de urmărire prin Brăila pentru prinderea
unui şofer care nu avea acte de provenienţă pentru câteva biciclete

Şoferul a fost dus de oamenii legii la sediul Poliţiei pentru audieri Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 28 de ani a făcut un gest nebunesc după ce a fost oprit de o patrulă de Poliţie. Supărat că nu poate justifica legal marfa pe care o transporta, s-a urcat la volan şi a demarat în trombă, fiind urmărit pe străzile din Brăila de o autoutilitară de Poliţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 11 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică  Brăila  l-au oprit în trafic pe un brăilean, în vârstă de 28 de ani, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, 5 biciclete.

”În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că acesta nu deţine documente de provenienţă pentru marfa transportată, neavând asupra sa nici documentele personale sau ale vehiculului”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.  

De amintit este că şoferul, supărat probabil pentru că urma să fie amendat şi să i se confişte bicicletele, nu a respectat indicaţiile poliţiştilor de a ramâne la maşină până la efectuarea verificărilor şi a demarat în trombă de la faţa locului, fiind necesară urmărirea şi oprirea sa  de către poliţişti pe strada Decebal din Brăila.

Tânărul fost condus la sediul Poliţiei Brăila, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.885 de lei,  conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile. Cele 5 biciclete, în valoare totală de  2.500 de lei, au fost ridicate de poliţişti în vederea stabilirii provenienţei acestora.

citeste totul despre: