Acţiune în forţă: hoţi prinşi în flagrant!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţii au fost aduşi la interogatoriu. FOTO: ARHIVĂ
Hoţii au fost aduşi la interogatoriu. FOTO: ARHIVĂ

Poliţişti de la Biroul de Ordine Publică l-au prins în flagrant pe D.S. (19 ani), din municipiu, imediat după ce a escaladat gardul împrejmuitor al unui imobil, situat pe Calea Călăraşilor, a forţat o fereastră şi a sustras mai multe bunuri din interior.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În aceeaşi noapte, la orele 4:30, poliţiştii l-au prins în flagrant, pe strada Constantin Nottara, pe Ş.C. (28 de ani), din municipiu, imediat după ce a sustras din mai multe boxe situate la subsolul unui bloc din acea zonă, deşeuri metalice pe care le transporta cu un cărucior.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se stabili părţile vătămate şi prejudiciul cauzat.

Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti

Ieri dimineaţă, la orele 9:45, B.V. (44 de ani), din comuna Surdila Găiseanca, satul Filipeşti, a reclamat la Poliţie faptul că, în noaptea anterioară, localnicul F.P. (44 de ani) a pătruns în curtea locuinţei sale şi a sustras o butelie de la aragaz, constituindu-se parte civilă cu suma de 150 de lei.

Poliţiştii au efectuat cercetări, au recuperat de la suspect prejudiciul şi în cauză au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ieri, la orele 15:35, Ţ.I., din municipiu, a reclamat la Poliţie faptul că mamei sale, C.C. (74 de ani), din satul Valea Cânepii, comuna Unirea, i-au fost furaţi banii din locuinţă.

Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că, în acea zi, la orele 15:00, consăteanca D.M. (33 de ani) a fost în vizită la domiciliul septuagenarei şi i-a sustras suma de 380 de lei din dormitor.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru furt.

Hoţi identificaţi de poliţişti

Ieri, M.P., din municipiu, a reclamat la Poliţie faptul că, în noaptea anterioară, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale şi, dintr-o anexă, i-au sustras două drujbe, în valoare totală de 4.000 de lei.

În urma investigaţiilor efectuate în teren, poliţiştii au stabilit că principalul suspect este U.V. (36 de ani), din comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa, persoană fără adăpost care vagabondează pe raza municipiului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru depistarea suspectului şi recuperarea prejudiciului cauzat, întocmind dosar penal pentru furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Şuţeşti, a fost identificată localnica N.F. (27 de ani), căruia i-au probat că, în ziua de 25 mai 2012, între orele 11:00- 16:00, a sustras dintr-o autoutilitară, parcată pe strada Brăilei, din comună, un telefon mobil în valoare de 250 de lei.

De asemenea, poliţiştii l-au mai identificat şi pe T.P. (41 de ani), din comuna Şuţeşti, căruia i-au probat că, în noaptea de 13 spre 14 august 2012, a pătruns într-un imobil, situat pe strada Mărului, din localitate, pe poarta şi uşa închise, dar neasigurate, şi a sustras din interior un telefon mobil în valoare de 700 de lei.

Telefoanele mobile a fost recuperate de la alţi localnici, iar în ambele cauze s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite