Percheziţii de amploare ale DNA la Poliţia şi Parchetul din Botoşani. Sunt bănuite fapte grave de corupţie
0Procurorii DNA au descins astăzi la sediul IPJ Botoşani dar şi la Parchet. Angajaţii de la Anticorupţie bănuiesc fapte grave în care sunt implicaţi angajaţi ai celor două instituţii, printre care fapte de corupţie şi contra înfăptuirii justiţiei.
Astăzi, procurorii DNA au descins la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Totodată au fost făcute percheziţii şi la alte instituţii publice dar şi la locuinţe private.
Sunt bănuite fapte de corupţie dar şi contra înfăptuirii justiţiei, petrecute acum doi ani. Este pentru a două oară în ultimii trei ani când procurorii DNA descind la sediul IPJ Botoşani. Ultima dată a fost vizat chiar şeful Poliţiei de atunci dar şi şeful de la Cadre.
Corupţie şi acţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei
Procurorii DNA au efectuat aceste decescinderi în urma unor bănuilei privind fapte grave de corupţie petrecute la cele două instituţii. Mai precis aceştia suspectează că angajaţi din cadrul instituţiilor vizate au făcut fapte de corupţie, de serviciu, contra libertăţii persoanei şi contra înfăptuirii justiţiei în perioada 2015-2016. După ce au obţinut toate autorizaţiile legale, angajaţii de la Anticorupţie alături de jandarmi de la Brigada Specială de Intervenţie au percehziţionat sediul IPJ, un birou de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani dar şi alte locaţii în care funcţionează instituţii publice.
Totodată au mai fost percheziţionate şi locuinţe ale unor persoane fizice, implicate în faptele bănuite. Mai multe persoane vor fi duse la audieri. Se pare că au fost făcute percheziţii şi pe la casele unor angajaţi din cadrul IPJ Botoşani. Mai multe date nu au fost făcute publice, nici numele celor vizaţi de anchetă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri: